Cel puţin 7 persoane, între care doi militari şi un atacator, au fost ucise vineri într-un atac asupra unui hotel din Sevare, în centrul Mali, unde se aflau cetăţeni străini, inclusiv un francez şi un ucrainean, a anunţat o sursă militară din Mali, vorbind despre o 'luare de ostatici' încă în curs de la începutul după-amiezii, informează AFP.
Atacul, lansat vineri dimineaţa de oameni armaţi la Sevare, oraş strategic situat la circa 12 kilometri de Mopti, 'este o luare de ostatici', a declarat această sursă militară, în timp ce o sursă de securitate şi unii localnici au evocat o 'tentativă de răpire a unor cetăţeni occidentali ce se aflau în clădire'.
Forţele militare maliene au izolat zona hotelului, 'Byblos', încercând să-i forţeze pe atacatori, neidentificaţi pentru moment, să pună capăt acţiunii, a explicat o sursă militară pentru AFP, în jurul orei locale 13.00. Acestea au înregistrat 'doi morţi şi trei răniţi în rândurile lor', un bărbat având asupra sa o centură cu explozibili 'a fost doborât', iar în faţa hotelului 'zace corpul unui bărbat cu piele albă', a adăugat sursa citată.
'Desfăşurarea operaţiunilor este dificilă, mai ales că este vorba de ostatici', a conchis aceasta.
Potrivit uneia dintre sursele maliene, cel puţin cinci cetăţeni străini - trei sud-africani, un francez şi un ucrainean - erau înregistraţi în acest hotel înainte de atac.
În ceea ce priveşte sursa din domeniul securitar, aceasta invocă prezenţa în hotel, înainte de atac, a unor 'piloţi ruşi din cadrul Minusma', misiunea ONU în Mali. Potrivit acestei surse, 'este vorba de o tentativă de răpire a piloţilor ruşi din cadrul Minusma, tentativă care a eşuat'.
Secretarul de presă al Ministerului de Externe al Ucrainei, Mariana Beţa, a anunţat pe pagina sa de Twitter că printre ostatici de află un cetăţean ucrainean.
'Împreună cu partenerii occidentali, întreprindem paşi urgenţi pentru eliberarea cetăţeanului nostru', a afirmat aceasta, potrivit agenţiei de presă Unian.
De asemenea, potrivit unor informaţii încă neverificate, persoane necunoscute au atacat o tabără militară situată în apropiere de hotel.
Regiunea Mopti este la liziera vastei regiuni a Nordului malian, regiune unde au fost răpiţi numeroşi occidentali şi care a ajuns în martie-aprilie 2012 sub controlul unor grupuri islamiste extremiste cu legături cu Al-Qaida, printre care Al-Qaida în Maghrebul islamic (Aqmi).
Jihadiştii au fost în mare parte alungaţi sau dispersaţi din aceste regiuni, ca urmare a unei operaţiuni militare internaţionale, declanşate în ianuarie 2013 la iniţiativa Franţei. Cu toate acestea, zone întregi scapă încă de sub controlul autorităţilor din Mali şi a forţelor străine, scrie agerpres.ro