Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lucian Bode, despre muncitorii români: 'Oamenii care au ales să meargă la aceste munci sezoniere erau gata organizaţi'

Guvern
lucian bode

Muncitorii români care au plecat în urmă cu o săptămână de pe aeroportul din Cluj Napoca în Germania, la cules de sparanghel, erau gata organizaţi în momentul apariţiei ordonanţei militare care a reglementat zborurile charter cu muncitori sezonieri, susţine ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode.

Potrivit acestuia, din totalul de 2.000 doar 361 s-au deplasat cu mijloace organizate, autocare care sunt în evidenţa ministerului, iar ceilalţi au folosit mijloace personale sau au venit cu microbuze 8+1, care nu intră sub incidenţa verificărilor Autorităţii Rutiere Române sau a ISCTR, potrivit Agerpres.ro.

Citește și: Reținută pentru 24 de ore în trecut, a ajuns acum, în plină stare de urgență, să aibă contracte cu statul! Tânăra este membru PNL

"Zborurile cu muncitorii sezonieri se desfăşurau şi înainte de pandemie. Eu am văzut, ca şi dumneavoastră, declaraţiile oamenilor care au ales să meargă la aceste munci sezoniere şi spuneau că fac această muncă de 10, chiar de 15 ani. Spuneau că sunt în contact direct cu asociaţiile fermierilor, cu fermierii din Germania. Aşa că să nu fim ipocriţi! Oamenii aceştia, în momentul apariţiei ordonanţei militare care a reglementat zborurile charter cu muncitori sezonieri, nu au avut nevoie să-i organizeze cineva, să-i organizeze vreo instituţie. Ei erau gata organizaţi. Mai mult, vreau să mai spun un lucru: banii câştigaţi de muncitorii sezonieri se întorc în economia României într-o mare parte. Aşa că eu cred că este bine că acest mecanism a repornit. În acelaşi timp cred că Guvernul trebuie să facă eforturi pentru a ţine sub control această pandemie. De asemenea, în paralel, să menţină ramuri ale economiei în viaţă", a afirmat miercuri seara Bode, la B1 TV.

Ministrul a precizat că autorităţile din ţările unde merg aceşti muncitori sezonieri iau măsurile potrivite pentru protecţia acestora împotriva îmbolnăvirii cu noul coronavirus.

"Este foarte important şi subliniez acest lucru: autorităţile din ţările unde merg aceşti cetăţeni români au anunţat măsuri pentru protecţia lor, astfel încât riscul de îmbolnăvire a muncitorilor români să fie unul extrem de redus", a menţionat el.

Citește și: Incredibil! Iată ce medicament este pe lista OMS pentru combaterea Covid-19

Şeful de la Transporturi a dat asigurări că nu vom mai vedea imagini precum cele de săptămâna trecută pe aeroportul din Cluj, mai ales că sunt în curs anchete penale pentru a se vedea cine a greşit.

"Ceea ce am văzut la Cluj săptămâna trecută pe aeroportul internaţional din Cluj-Napoca eu vă asigur că nu veţi mai vedea în România. Sunt anchete penale în curs şi spun foarte limpede: cine a greşit, trebuie să plătească. În condiţiile în care există o anchetă penală în curs, autorităţile statului care nu s-au achitat de obligaţiile care le reveneau, ţinând cont că eram şi suntem în stare de urgenţă, sigur că vor răspunde. Ancheta penală este in rem în acest moment. Eu vreau să vă spun că am demarat aici, la Ministerul Transporturilor, o anchetă internă să văd implicarea instituţiilor care aparţin de Ministerul Transporturilor", a afirmat acesta.

În acest sens, Lucian Bode a amintit că procedura de emitere a avizului pentru efectuarea zborurilor prin cursele regulate pentru transportul lucrătorilor sezonieri din România către alte state a fost reglementată printr-un ordin de ministru pe care l-a semnat a doua zi după incidentele de la Cluj.

Citește și: CTP cere capul lui Marcel Vela: Pentru asta, Costache a plătit cu funcția

"Prin acest ordin noi am stabilit termene şi responsabilităţi foarte clare pe tot lanţul de la domiciliu şi până la urcare în avion. În primul rând, agentul de recrutare - pentru că în România sunt înregistrate la nivelul Ministerului Muncii 360 de agenţii de plasare a forţei de muncă, respectiv agenţii de muncă temporară - agentul de recrutare are obligaţia să asigure echipamentul de protecţie împotriva îmbolnăvirii cu noul coronavirus pentru toţi pasagerii. Agentul de recrutare asigură organizarea transportului spre aeroport numai după ce primeşte de la aeroport acordul pentru a se deplasa. Agentul de recrutare realizează deplasarea spre aeroport în aşa fel încât pasagerii să ajungă nu mai repede de 4 ore înaintea zborului. De asemenea, agentul de recrutare asigură prezenţa pe aeroport a unui reprezentant care să acorde asistenţă permanentă pasagerilor. El trebuie să fie comunicat cu 24 de ore înainte de efectuarea zborurilor", a susţinut ministrul.

El a precizat că din cei 2.000 de muncitori care s-au aflat pe aeroportul din Cluj Napoca, doar 361 au venit cu transport organizat, restul deplasându-se cu mijloace personale sau cu microbuze.

Citește și: BOR reacționează după declarația președintelui: BOR a respectat întocmai toate normele impuse prin leg

"De asemenea, operatorul de transport, pentru că foarte mulţi, aşa cum spuneam, în data de 9 aprilie la Cluj, din cei 2.000 de cetăţeni care s-au deplasat la Aeroportul Internaţional din Cluj doar 361 s-au deplasat cu mijloace organizate, autocare, cele care sunt în evidenţa noastră. Ceilalţi au folosit mijloace personale, au venit cu microbuze 8+1. Acestaa nu intră sub incidenţa verificărilor ARR sau ISCTR. Deci, 20% au venit cu mijloace de transport organizate, cu acele curse ocazionale pe care noi le putem verifica şi care sunt anunţate în sistem către ARR cel mai târziu cu 30 de minute înainte de efectuarea cursei", a arătat Bode.

De asemenea, prin ordinul de ministru s-au stabilit obligaţiile aeroportului, pentru că este foarte important ca aeroportul să programeze aceste zboruri "cu nu mai mult de 4 ore interval distanţă între două zboruri".

"În final, Autoritatea Aeronautică Civilă Română este împuternicită să avizeze efectuarea acestor zboruri. Primesc solicitările de la operatorii aerieni cu cel puţin 48 de ore înainte de a aproba programul de zbor cu toate informaţiile de care au nevoie - aeronavă, program de operare, destinaţie etc. - autoritatea emite un aviz în maxim 24 de ore, în condiţiile în care au dosarul complet şi verifică respectarea obligaţiilor care revin aeroportului. Până la apariţia ordinului, au fost organizate 45 de zboruri. După ce a fost publicat ordinul în Monitorul Oficial, spre exemplu, luni, a fost un singur zbor, în 14 (aprilie - n. r.) au fost trei zboruri avizate şi patru neavizate pentru că nu aveau dosarul complet. Astăzi au fost şase zboruri", a mai spus ministrul Transporturilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.