Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lucrările lui Brâncuși din întreaga lume vor fi prezentate pe 1 octombrie la Bruxelles

brancusi

Lucrări ale lui Constantin Brâncuşi, aflate în muzee şi colecţii private din toată lumea, vor fi prezentate în cadrul Europalia 2019, din 1 octombrie, la Bruxelles, potrivit news.ro.

O expoziţie dedicată lui Constantin Brâncuşi (1876-1957), cel mai influent sculptor al secolului al XX-lea, va fi proiectul principal al festivalului Europalia România. Pentru prima data după aproape 25 de ani, o expoziţie va fi integral consacrată acestui artist cu multiple faţete. Ea va fi deschisă la 1 octombrie 2019, la Bozar (Bruxelles) şi va aduna opera majore din muzee şi colecţii private din toată lumea.

Citește și: S-a dat ordin! Cutremur pe piață! Lovitură pentru Vodafone, RCS&RDS și ceilalți mari jucători

Conducerea Europalia International, preşedintele contele Jacobs de Hagen, şi managerul general Koen Clement, prezenţi, luni, la Bucureşti, la întrevederi cu premierul Viorica Dăncilă şi cu preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, au amintit la sediul ICR de expoziţia-far de la Bruxelles.

"Doar numele lui Brâncuşi, unul dintre cei mai cunoscuţi artişti români, va atrage mulţi vizitatori la principala expoziţie din Bruxelles, care va fi deschisă pe 1 octombrie şi va dura până în prima zi din februarie. Sper ca multă lume să profite de această expoziţie. De mult timp nu a mai fost organizată o expoziţie Brâncuşi cu multe lucrări provenite din ţări diferite, aşa că este o oportunitate pentru toată lumea să vadă cultura română, pe unul dintre cei mai cunoscuţi artişti ai săi", a spus contele Jacobs de Hagen.

Citește și: A fost apăsat butonul de panică! Trocul făcut de Liviu Dragnea

Koen Clement, directorul general al festivalului, a făcut o scurtă prezentare a evenimentului: "Este în inima Europei şi ceea ce este foarte special pentru festival este că durează până la 5 luni, deci sunt foarte multe evenimente prezentate, şi faptul că încercăm să combinăm artele: dans, teatru, expoziţii, în cazul României va fi organizată o expoziţie fantastică dedicată lui Brâncuşi, la Bruxelles. Europalia prezintă o ţară prin întreaga sa cultură, moştenirea contemporană, chiar gastronomică. Încercăm să arătăm inima culturală a ţării şi facem asta de 50 ani şi suntem extrem de onoraţi să avem România drept ţară invitată de onoare".

Alături de cei doi, la discuţiile de la Guvern au fost prezenţi şi Freddy Neyts, membru al boardului Europalia International, Thomas Baekelandt, ambasadorul Belgiei la Bucureşti, Liliana Ţuroiu, preşedintele Institutului Cultural Romȃn, şi Mirel Taloş, vicepreşedinte ICR.

Discuţiile au punctat etapele de lucru pentru pregătirea prezenţei României, în calitate de ţară invitată de onoare, la ediţia aniversară a Festivalului, care marchează 50 de ani de existenţă.

Citește și: Toți românii cu Prima Casă sunt vizați! Mutarea pe care o pregătește Guvernul Dăncilă

"Este un proiect important, nu doar pentru România, ci şi pentru Belgia şi Europa. Acum, când Europa se confruntă cu probleme de natură politică, chiar şi după alegeri vom profita să arătăm o altă faţă a Europei, care nu este politică, ci culturală. Este foarte important pentru România”, a mărturisit Thomas Baekelandt, ambasadorul Belgiei la Bucureşti.

România va fi promovată de cea de-a 50-a aniversare a festivalului. De fiecare dată, evenimentul este deschis de şeful statului ţării invitate şi de regele Belgiei.

"Nu este un festival oarecare, care va acoperi 200 de evenimente în 15 locuri diferite din Europa, aşa că va atrage mulţi oameni. Sper să atragă şi mulţi din România, care trebuie să fie mândri de cultura lor. Ne bucurăm să colaborăm în acest proiect extraordinar cu o instituţie de renume cum este ICR şi cu echipa sa. Acest festival, care este unul apolitic, creează punţi între culturile Europei şi nu numai”, a punctat preşedintele Europalia International.

Citește și: Andrei Caramitru, făcut praf, după scrisoarea adresată premierului Viorica Dăncilă! Cine râde de el

Europalia, unul dintre cele mai importante festivaluri internaţionale de artă, este considerat manifestarea culturală de cea mai mare amploare din Belgia, prima ediţie având loc în 1969. Festivalul este organizat o dată la doi ani, sub patronajul Familiei Regale a Belgiei, în Belgia şi în ţări învecinate - Franţa, Olanda, Luxemburg şi Germania sau Marea Britanie. Festivalul are un caracter multidisciplinar: arte vizuale, artele spectacolului, muzică, film, literatură, educaţie culturală. Publicul celor mai ample ediţii de până acum ale festivalului a ajuns la aproximativ 1-1,5 milioane de vizitatori, majoritatea veniţi din afara Belgiei.

Printre ţările invitate de onoare la ediţiile precedente s-au numărat: Italia (1969 şi 2003), Franţa (1975), Spania (1985), Portugalia (1991), Republica Cehă (1998), Polonia (2001), Federaţia Rusă (2005), R. P. Chineză (2009), Brazilia (2011), India (2013), Turcia (2015), Indonezia (2017).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.