Ludovic Orban îl laudă pe Ilie Bolojan: 'Un premier echilibrat, fără clientelism politic, gata să ia măsuri chiar și împotriva opoziției'

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 11-10-2025 15:03

Article thumbnail

Sursă foto: Guvernul Romaniei / Facebook

Premierul Ilie Bolojan este un „om echilibrat”, căruia „nu-i prea place clientelismul politic”, spune consilierul prezidențial, Ludovic Orban. Potrivit lui Orban, Bolojan este omul care „ia măsurile necesare”.

Președintele PNL, deținând poziția de premier, comunică mai puțin în calitate de președinte al Partidului Național Liberal și comunică în calitate de premier. Și eu zic că această atitudine, a premierului Bolojan, este una corectă. Pentru că nu încearcă să aducă avantaje politice pentru Partidul Național Liberal din faptul că deține funcția de premier. De altfel, el nu aduce nici alte avantaje pe care probabil unii le-ar aștepta din interiorul PNL, pentru că este un om echilibrat, un om care nu prea-i place clientelismul politic și nu a manifestat, să spun, un subiectivism în ceea ce privește dobândirea de anumite poziții”, a spus Orban, la Digi24.

Consilierul prezidențial a precizat că Ilie Bolojan ar putea răspunde la fiecare atac politic pe care membrii altor partide o fac asupra sa.

„În mod evident și din alte partide nu există niciun fel de interes de a susține public pozițiile domnului Bolojan care fie adevărat. Sigur că nu e bine atunci când apar declarații din partea unor lideri secundar din alte partide politice care îl atacă pe Ilie Bolojan să se escaladeze conflictul. Pe de altă parte trebuie restituit adevărul, iar Ilie Bolojan poate de fiecare dată când este atacat de X-Y-Z, Fifor, Ghinea care spune că-i șantajat Bolojan, Bolojan poate să răspunde chiar la fiecare năzdrăvânie pe care o spune orice actor secundar din alte formațiuni politice și aici cumva trebuie o comunicare oficială”.

Orban a mai spus că premierul este un omul care poate implementa chiar și măsurile grele.

Ilie Bolojan este un om foarte hotărât, care chiar dacă întâmpină o poziție, el va lua acele măsuri, chiar dacă acele măsuri, multe dintre ele, care el crede că sunt necesare, întâmpină o poziție foarte puternică. Președintele l-a desemnat ca și premier, președintele a intervenit deja în situații, tocmai pentru a arăta sprijinul pentru premierul Ilie Bolojan, și mai ales pentru măsurile necesare care trebuie luate și pe care Bolojan este dispus să le implementeze”.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri