Ludovic Orban nu cedează: Şcolile rămân închise, chiar dacă mulţi copii nu au acces la educaţie/ VIDEO

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 18-11-2020

Actualizat: 18-11-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Premierul Ludovic Orban susţine că în continuare şcolile trebuie să rămână închise, chiar dacă există numeroase solicitări în acest sens. Orban afirmă că ţările care mai aveau şcolile deschise le-au închis între timp, iar măsura este una pentru protejarea părinţilor şi bunicilor.

"Ne-au criticat că le-am deschis, apoi că am trecut cursurile online. Aproape toate ţările care aveau cursuri în clasă le-au suspendat între timp. Riscul de transmitere în şcoli este mai mic. Problema e că funcţionarea şcolilor presupune creşterea aglomeraţiei, intercaţiuni între părinţi, bunici, sunt o serie de activităţi care cresc riscul epidemiologic. Pentru a-i proteja pe părinţi şi pe bunici, este mai bine să fie orele online", a declarat Orban, la România TV.

Premierul afirmă că s-au făcut eforturi pentru a asigura accesul elevilor la cursuri online, dar recunoaşte şi că există încă mulţi copii fără acces la internet.

"Am crescut cu peste 3000 numărul şcolilor conectate la internet. Am făcut progrese foarte mari în intervalul de timp pe care l-am avut la dispoziţie. Sigur, nu există la acest moment posibilitatea de a conecta toţi copiii. Numărul copiilor care nu au acces s-a redus constant. Nu poţi să creezi diferenţieri, să aduci copiii la şcoală doar în sate, creezi alt tip de discriminare. Această perioadă nu va fi una foarte lungă. Vine vaccinul, sperăm să treacă al doilea val al pandemiei. Când condiţiile epidemiologice vor permite reluarea cursurile în condiţii de siguranţă, vom lua această decizie",a mai declarat Orban.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri