Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Macaulay Culkin revine în franciza 'Singur acasă' pentru 3 milioane de dolari

Biography.com
Macaulay Culkin

Actorul american Macaulay Culkin revine în franciza „Singur acasă/ Home Alone”, iar pentru apariţia sa specială va fi plătit cu 3 milioane de dolari. Producătorii de la Disney i-au făcut oferta pentru că au simţit că filmul „nu ar fi complet” fără el.

Decizia a fost luată de producătorii de la studiourile Disney, care au simţit că filmul „nu ar fi complet” fără personajul interpretat de Culkin în urmă cu 30 de ani, potrivit unor surse citate de contactmusic.com, conform Mediafax.

Noul lungmetraj „Singur acasă” va fi produs de Disney Plus, din distribuţia peliculei, regizată de Dan Mazer, urmând să facă parte actorii Archie Yates, interpretul personajului principal, Ellie Kemper şi Rob Delaney.

În filmul original, din 1990, Kevin, interpretat de Macaulay Culkin, în prezent în vârstă de 39 de ani, este uitat acasă din greşeală, în timp ce familia sa se îndreaptă spre Paris pentru a-şi petrece sărbătorile de Crăciun. În acest timp, el trebuie să-şi protejeze casa de o pereche de tâlhari, interpretaţi de Joe Pesci şi Daniel Stern.

Primul film „Singur acasă/ Home Alone” a avut un succes major, încasând 476,7 milioane de dolari la nivel mondial, ceea ce a dus la continuarea din 1992, „Singur acasă 2 - Pierdut în New York/ Home Alone 2: Lost in New York”, care a vândut bilete de 365 de milioane de dolari.

Rolul Kevin McCallister l-a ajutat pe Macauley Culkin să devină vedetă la Hollywood în anii 1990. Ulterior, însă, Macaulay Culkin a avut parte de o tranziţie extrem de dificilă de la statutul de copil-vedetă la acela de actor adult. După ce a renunţat la actorie în 1994, s-a întors în televiziune cu un rol în serialul „Will and Grace”, în 2003.

Anul trecut, când a fost anunţat noul film „Singur acasă”, Macaulay Culkin a reacţionat cu mult umor, publicând pe Instagram o fotografie a sa mai puţin flatantă şi textul „Iată cum ar arăta de fapt versiunea actualizată a «Singur acasă»”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.