DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

MAE anunță noi condiții pentru românii care vor să treacă prin Austria: Toate persoanele trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test'

MAE

Ministerul Afacerilor Externe a făcut noi precizări privind modificarea condițiilor de intrare pe teritoriul Austriei, în contextul pandemiei de COVID-19.

„În continuarea informațiilor privind condițiile de călătorie în Republica Austria, Ministerul Afacerilor Externe precizează că autoritățile austriece au adoptat noi măsuri privind condițiile de intrare a persoanelor pe teritoriul Republicii Austria, în contextul pandemiei de COVID-19. Noile măsuri vor intra în vigoare începând cu data de 10 februarie 2021, ora 00:00 și se vor aplica până la data de 28 februarie 2021”, se arată într-un comunicat de presă.

Măsurile vor fi implementate din 10 februarie.

„Astfel, începând cu data de 10 februarie 2021, toate persoanele care călătoresc în Republica Austria trebuie să prezinte, la intrarea pe teritoriul austriac, rezultatul negativ al unui test de tip PCR sau antigen pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior sosirii. În situația în care testul pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 (PCR sau antigen) nu poate fi prezentat la intrare, acesta trebuie efectuat în cel mult 24 de ore de la data intrării pe teritoriul Republicii Austria. Documentul care atestă efectuarea testului trebuie să conțină: numele și prenumele persoanei testate, data nașterii, data și ora prelevării probelor, rezultatul testului (pozitiv sau negativ), semnătura persoanei care a efectuat testul, ștampila instituției de testare sau codul de bare, respectiv codul QR”, au declarat reprezentanții MAE.

Citește și: INEDIT Confesiunile unui călugăr în timpul pandemiei: Mi-e frică de o viitoare ‘castă a talibanilor’ ortodocși!

MAE precizează că măsurile adoptate anterior rămân în vigoare, respectiv obligativitatea înregistrării online, anterior intrării pe teritoriul austriac, prin completarea unui document denumit „Pre-Travel-Clearance – PTC” și efectuarea unei perioade de carantină de 10 zile. Perioada de carantină poate fi suspendată după prezentarea rezultatului negativ al unui test pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 (de tip PCR sau antigen), efectuat nu mai devreme de a cincea zi de la intrarea în Republica Austria.
MAE amintește că documentul denumit „Pre-Travel-Clearance – PTC” este disponibil la pagina de internet: https://www.oesterreich.gv.at/themen/coronavirus_in_oesterreich/pre-travel-clearance.html. Călătorii trebuie să prezinte confirmarea înregistrării online, în format electronic sau tipărit. În situația în care nu este posibilă înregistrarea online, în mod excepțional, se poate opta pentru completarea formularului tipizat și semnat olograf.

Citește și: RAPORT despre Wuhan făcut de Departametul de Stat al SUA: 'Un accident de laborator ar putea semăna cu un focar natural'

„Formularul, disponibil în limba germană sau engleză, poate fi descărcat la:
https://www.ris.bka.gv.at/Dokumente/BgblAuth/BGBLA_2021_II_52/COO_2026_100_2_1833004.html;
https://www.ris.bka.gv.at/Dokumente/BgblAuth/BGBLA_2021_II_52/COO_2026_100_2_1833005.html.

Totodată, MAE amintește că tranzitul este permis în regim permanent, fără oprire (înnoptare) pe teritoriul Republicii Austria, fără aplicarea măsurii de carantină/izolare sau test pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, dacă deplasarea spre statul de destinaţie este justificată credibil. Autoritățile pot solicita prezentarea unor documente care să asigure intrarea în statul de destinație: acte de domiciliu, rezidență, drept de ședere, contract de muncă sau orice altă dovadă a necesității intrării, de exemplu adeverință de tratament medical imperios necesar, de studii etc.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Viena: 0043 1 503 24 65 și 0043 1 505 23 81, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice: 0043 699 117 26027. Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: www.mae.ro/node/51901 și www.viena.mae.ro”, au precizat reprezentanții MAE.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.