Magistrații Tribunalului Maramureș continuă protestele care vor ajunge până la suspendarea ședințelor de judecată

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 25-02-2019

Actualizat: 25-02-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Wall-Street.ro

Adunarea generală a judecătorilor din cadrul Tribunalului Maramureş a decis să protesteze cu banderole albe în timpul exercitării activităţilor judiciare, informează un comunicat de presă, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Victor Ponta anunță BREAKING NEWS: 'Ponta îl laudă pe Dragnea: Da, chiar îl laud!'

Potrivit aceleiaşi surse, Adunarea generală a judecătorilor, cu unanimitate de voturi, a decis să adopte ca măsuri de protest, pentru intervalul 26 februarie - 1 martie, purtarea unei banderole albe în timpul exercitării activităţii judiciare şi suspendarea şedinţelor de judecată programate, timp de o oră.

Măsura suspendării se aplică între orele 10,00 şi 11,00 şi vizează toate cauzele aflate pe rolul acestei instanţe.

De asemenea, Adunarea generală a judecătorilor îşi însuşeşte declaraţia de principii formulată de Forumul Judecătorilor din România, comunicată adunărilor generale ale instanţelor şi parchetelor din ţară şi mandatează organizaţia să o reprezinte în discuţiile cu autorităţile.

În plus, Adunarea generală solicită factorilor de decizie - Consiliul Superior al Magistraturii şi Ministerul Justiţiei - luarea măsurilor necesare finanţării sistemului şi adoptarea politicilor vizând remedierea deficienţelor în domeniul resurselor umane.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri