Magistrati suspendati din functie in urma arestarii preventive

Autor: A. Dumitrescu, Redactor

Publicat: 30-06-2014

Actualizat: 30-06-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



"Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât suspendarea din funcția de judecător, începând cu 30 iunie, a lui Bogdan Bărbuță, judecător în cadrul Judecătoriei Rădăuți, ca urmare a rămânerii definitive a măsurii arestării preventive luate față de acesta. (...) Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât suspendarea din funcția de procuror a lui Dumitru Dâmbu, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, ca urmare a rămânerii definitive a măsurii arestării preventive luate față de acesta", se arată într-un comunicat al CSM.


CSM precizează că cele două hotărâri au fost luate în temeiul dispozițiilor art. 40 lit. j) din Legea 317/ 2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată cu modificările și completările ulterioare și 62 alin. (1) lit. a indice 1 și alin. (2) din Legea 303/ 2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare.

Bărbuță și Dâmbu au fost arestați preventiv săptămâna trecută, alături de omul de afaceri Constantin Babiuc, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de corupție: trafic de influență, complicitate la luare de mită și șantaj, dare de mită, abuz în serviciu cu obținerea de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.

În dosar, au fost formulate acuzații penale față de alte 10 persoane.

Potrivit DNA, în intervalul 22 martie — 18 octombrie 2005, judecătorul Bogdan Bărbuță a pronunțat, sprijinit de Constantin Babiuc, 69 de hotărâri judecătorești, cu încălcarea dispozițiilor legale și atestarea unor fapte neconforme realității, prin care i-a recunoscut acestuia dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 41,59 ha, pe care omul de afaceri a înstrăinat-o ulterior, obținând un profit de aproximativ 4 milioane lei.

Pe 15 martie 2014, Bogdan Bărbuță a primit de la o persoană bunuri alimentare (o cutie de ciocolată marca Milka și o sticlă de băuturi alcoolice marca Cinzano) și a acceptat promisiunea remiterii ulterioare de către aceasta a sumei de 1.000 euro, în schimbul intervenției la un alt magistrat, pentru soluționarea favorabilă a unui anumit dosar.

În intervalul 2013 — 12 mai 2014, judecătorul Bogdan Bărbuță a primit de la o altă persoană suma de 500 euro și produse alimentare (ouă, carne de porc, găini), bunuri în schimbul cărora a soluționat în mod favorabil acesteia un dosar și a dat asigurări că va interveni pe lângă completul din cadrul Tribunalului Suceava învestit cu soluționarea recursului pentru a menține soluția.

În 19 martie și, respectiv, 16 aprilie 2014, o altă persoană i-a înmânat lui Bogdan Bărbuță produse alimentare (35 ouă și miere) și suma de 1.000 euro, în schimbul promisiunii că acesta din urmă va interveni pe lângă un judecător învestit cu soluționarea unui dosarul în care fiul acesteia era reclamant.

În martie 2014, Bărbuță i-a promis unui medic stomatolog, în schimbul unor lucrări dentare neachitate, că va interveni pe lângă un judecător pentru a obține o soluție favorabilă într-un dosar în care acesta era pârât.

În 27 ianuarie 2014, procurorul Dumitru Dâmbu i-a solicitat lui Constantin Babiuc suma de 92.000 euro, pentru un apropiat al său, sumă pe care acesta a remis-o, în aceeași zi, persoanei indicate.

Agerpres
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri