Mahler: Îmi doresc ca Bucureştiul să devină un loc în care sănătatea respiratorie să fie o prioritate în politicile administraţiei

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 09-12-2025 10:29

Article thumbnail

Sursă foto: Totul Verde

Extinderea zonelor verzi, mobilitate urbană centrată pe surse ecologice, controlul poluării la sursele industriale şi mai ales al arderilor necontrolate ilegale, precum şi o regândire urbanistică pentru un aer mai curat în Bucureşti sunt măsuri pentru combaterea poluării susţinute de medicul pneumolog Beatrice Mahler.

"În calitate de medic pneumolog, dar şi de cetăţean al acestui oraş, îmi doresc ca Bucureştiul să devină un loc în care sănătatea respiratorie, sănătatea plămânilor să reprezinte priorităţi în realizarea politicilor administraţiei locale, pentru o Capitală cu un aer mai curat pentru sănătate", a afirmat Mahler, într-o declaraţie remisă presei, potrivit Agerpres.

Potrivit medicului de la Institutul "Marius Nasta", poluarea aerului reprezintă una dintre cele mai grave ameninţări pentru sănătatea comunităţii, pentru că aceasta potenţează sau produce diverse afecţiuni pulmonare.

"Îl felicit pe domnul Ciprian Ciucu pentru mandatul obţinut de primar general şi sper ca acest mandat să aducă măsuri concrete, integrate, de combatere a poluării: extinderea zonelor verzi, mobilitate urbană centrată pe surse ecologice, controlul poluării la sursele industriale şi mai ales al arderilor necontrolate ilegale de care tot auzim, precum şi o regândire urbanistică, care să ţină cont inclusiv de sfaturile medicilor pentru un aer mai curat la nivelul Bucureştiului", a transmis medicul pneumolog.

În opinia sa, sănătatea comunităţii depinde de decizii ferme, iar respiraţia unui oraş sănătos începe cu politici eficiente de mediu la nivelul administraţiei locale.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri