Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mai multe unități medicale din Arad, Suceava, Neamț și Mureș vor primi în zilele următoare aproape 1.300 de pachete cu materiale de protecție sanitară

Ro Health Review
UPU spital

Mai multe unități medicale din Arad, Suceava, Neamț și Mureș vor primi în zilele următoare aproape 1.300 de pachete cu materiale de protecție sanitară care conțin, printre altele, măști, ochelari și costume de protecție, anunță MApN, potrivit MEDIAFAX.

„Batalionul 1 CIMIC (cooperare civili-militari) din București și Biroul pentru Cooperare în Domeniul Apărării din cadrul Ambasadei SUA la București, vor distribui, în unități medicale din județele Arad (21 și 22 iulie), Suceava, Neamț și Mureș (3-8 august), 1280 pachete cu materiale de protecție sanitară. Pachetele, asigurate de Comandamentul European al Forțelor Armate ale SUA, conțin, printre altele, măști, ochelari și costume de protecție. Distribuirea va fi făcută cu sprijinul Direcțiilor de Sănătate Publică din județele respective”, transmite MApN.

Citește și: Ciolacu: ‘Guvernul PNL trebuie să dubleze alocațiile și să crească pensiile cu 40%. Faceți investițiile din bani europeni’

Potrivit sursei citate, militarii Batalionului 1 CIMIC au desfășurat, de la începutul pandemiei, mai multe misiuni de asistență umanitară în beneficiul persoanelor aflate în dificultate în diverse zone ale țării.

Batalionul 1 CIMIC (CIMIC = civil - military cooperation) este o unitate militară unică în Armata României, aflată în subordinea Statului Major al Forțelor Terestre și specializată în domeniul cooperării civili - militari.

Batalionul a fost înființat în anul 2001, iar militarii din cadrul unității au participat la mai multe misiuni internaționale în Afganistan, Albania, Angola, Bosnia, Coasta de Fildeș, Congo, Georgia, Irak, Kosovo şi Sudan.

În luna aprilie, SUA a acoperit costurile unei misiuni de zbor în sprijinul Guvernului României, efectuat cu o aeronavă C-17 Globemaster III a Unității Multinaționale de Transport Strategic care operează de pe Baza Aeriană Papa din Ungaria, în care au fost transportate aproximativ 45 de tone de echipamente de protecție medicală de la Seul la București.

Citește și: Tătaru: ‘Vom avea două săptămâni dificile. Suntem într-un moment pandemic, de creștere progresivă a numărului de cazuri’

În luna mai, în contextul măsurilor de combatere a pandemiei COVID-19, o echipă formată din 15 specialiști din MApN – cinci militari din domeniul CBRN, cinci medici militari și cinci asistenți medicali s-au deplasat în SUA pentru a oferi sprijin autorităților statului Alabama.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.