Mai mulți parlamentari îi cer lui Dacian Cioloș autostradă între Moldova și Ardeal

Autor: Politic Scan

Publicat: 23-03-2016

Actualizat: 23-03-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un număr de 79 de parlamentari aleși în cele opt județe ale Moldovei și care fac parte din toate grupurile parlamentare îi solicită prim-ministrului să prezinte soluțiile identificate pentru realizarea unei autostrăzi între Moldova și Ardeal.

„Domnule prim-ministru, Subsemnații deputați și senatori reprezentând județele Moldovei vă solicităm o întrevedere având ca temă soluțiile pe care le preconizați pentru îndeplinirea promisiunii făcute la Iași, în ziua de 24 ianuarie a.c., privind  realizarea unei autostrăzi care să facă legătura dintre  Moldova și Ardeal. Vă solicităm, de asemenea, ca, folosind acest prilej, să ne prezentați și situația finanțărilor bugetare pentru celelalte  proiecte investiționale ale Moldovei. Vă propunem ca această întrevedere să aibă loc cât mai urgent posibil la sediul Parlamentului, în prezența parlamentarilor semnatari”, se precizează în comunicatul parlamentarilor.

Printre parlamentarii semnatari se regăsesc Varujan Vosganian, Gheorghe Flutur, Eugen Bejenariu, Ana Birchall și Adrian Solomon.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri