Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Maica Siluana a fost înmormântată la Mănăstirea Frumoasa din Iași

doxologia
inmormantare maica Siluana

Schimonahia Siluana Vlad a fost înmormântată sâmbătă, 12 iunie 2021, la Mănăstirea Frumoasa din Iași. Slujba a fost oficiată de Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei împreună cu Episcopul vicar Nichifor Botoșăneanul.

Obștea Mănăstirii „Sf. Siluan Athonitul”, numeroși ieșeni, dar și credincioși din diferite colțuri ale țării au ţinut să fie prezenţi la slujba de înmormântare, zăbovind pentru câteva clipe și rugându-se pentru sufletul celei care, în toți acești ani, i-a îndrumat prin rugăciune și prin cuvânt.

La finalul slujbei, Mitropolitul Teofan a rostit un cuvânt în care a evidențiat mila și dragostea fără de margini a Maicii Siluana pentru cei aflați în suferință, informează Basilica.ro.

„Iubirea Măicuței Siluana față de Dumnezeu s-a arătat limpede și dureros deopotrivă în raport cu suferinzii anilor ’90. Dobândise o ‘sensibilitate sfâșietoare pentru orice durere străină, o sensibilitate mai mare decât durerea proprie’, după cuvântul Părintelui Dumitru Stăniloae, pe care Măicuța-l cunoscuse îndeaproape”.

„Copiii străzii au devenit inima ei. Îi căuta prin canalele Bucureștilor. Îi spăla, îi hrănea și, îndeosebi, îi îmbrățișa cu o dragoste de care numai ea era în stare. Profesoara de filosofie din tinerețe devine sora Eugenia, care căuta să ofere celorlalți ceea ce-i lipsise ei în copilărie. Dedicarea ei era totală, scandaloasă pentru unii, smintitoare pentru alții, dar salvatoare pentru mulți”.

„În timp, a început să înțeleagă că în lume este o suferință tot atât de mare sau, poate, și mai mare decât a copiilor din canale. Deznădejdea, tristețea, lipsa de bucurie adevărată, plictiseala ucigătoare de suflet măcinau multe minți și inimi, dincolo de înfățișarea exterioară obișnuită. Se dedică Editurii Christiana, este chemată de tineri să le vorbească, se îndreaptă către familii în prag de despărțire, întoarce la credință pe mulți din cei fără de Dumnezeu”.

„Acum, la plecarea Maicii Siluana dintre noi, cei rămași în valea plângerii, înălțăm rugăciune către Dumnezeu pentru dânsa”.

„Odihnească-se în pacea Cerului sufletul ei cel mult împovărat de durerea lumii. Pe mulți i-a odihnit, acum să se odihnească ea în în liniștea Împărăției Preasfintei Treimi. Să se bucure întru bucuria Domnului inima ei adânc rănită de deznădejdea lumii”, a spus la final ierarhul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.