Managerul clubului FCSB, Mihai Stoica, a declarat, luni, că o victorie în faţa unei echipe antrenate de Dan Petrescu este mereu o mare performanţă, el precizând că formaţia sa a avut un parcurs "aproape perfect", dar cu toate acestea CFR Cluj s-a distanţat în fruntea clasamentului la 10 puncte.
"Meciul cu CFR pare unul de totul sau nimic... dar să presupunem că se va termina cu un rezultat de egalitate. Deci rămân 10 puncte, iar după înjumătăţirea de la play-off rămân 5... deci tot la mâna noastră am fi. La mâna altora nu putem să rămânem pentru că CFR bate pe toată lumea. Noi am avut un parcurs de care suntem foarte mândri, dar nu a fost suficient. Am avut un parcurs aproape perfect, dar de la 6 puncte am ajuns la 10 distanţă de ei, după ce am remizat cu Voluntari şi Sepsi. Nu ştiu dacă ne-ar mulţumi şi un egal cu CFR... depinde... jucăm fără fundaşii laterali după ce amândoi au primit cartonaşe galbene cu foarte mare uşurinţă. Vedem, va fi un meci interesant. Oricum, pentru mine să câştigi împotriva lui Dan Petrescu e o performanţă mare", a spus Stoica, conform Agerpres.
Întrebat dacă FCSB va solicita testarea jucătorilor formaţiei CFR Cluj înaintea partidei, având în vedere că grupare ardeleană a efectuat un stagiu de pregătire în Spania, ţară cu multe cazuri Covid-19, Mihai Stoica a răspuns: "Nu, pentru că bineînţeles că nu vor fi... şi vorbim degeaba. Noi discutăm doar de respectul faţă de cei care joacă şi implicit faţă de familiile lor şi cei bătrâni din familiile lor. Dar nu se poate face nimic... Noi am cerut să jucăm meciul de Cupă joi, în loc de miercuri, tocmai pentru a-l putea juca, ne aducem aminte... şi am fost refuzaţi. Eu niciodată nu am spus că nu sunt de acord ca Universitatea Craiova să amâne meciul cu Rapid (n.r. - din cauza numeroaselor cazuri de Covid-19), dimpotrivă. Am spus doar că nu cred că se va amâna. Noi suntem de acord cu orice poate aduce un plus competiţiei. Nu putem să ne batem joc de competiţie la modul ăsta. În alte părţi unde sunt mult mai multe meciuri se amână, la noi, nu. Testele ar trebui să se facă din 2 în 2 zile sau din 3 în 3 zile, cam aşa, dar sunt nişte costuri pe care unele cluburi nu le pot suporta".
Managerul a subliniat că FCSB nu mai este interesată de transferul jucătorului echipei Dinamo, Deian Sorescu.
"Nu ne mai interesează Sorescu. Noi am făcut ofertă de 500.000 de euro plus TVA. La momentul respectiv eram descoperiţi, dar a venit Valentin Gheorghe", a explicat el.
Echipa de fotbal FCSB întâlneşte, duminică, de la ora 20:00, pe teren propriu, formaţia CFR Cluj, într-o partidă contând pentru etapa a 22-a a Ligii I.
Trei jucători ai echipei FCSB, Florin Tănase, Denis Haruţ, Andrei Vlad, şi managerul Mihai Stoica au participat, luni, la o acţiune de promovare a unei campanii de adopţie a câinilor fără stăpâni organizată de Protecţia Animalelor din cadrul Consiliului Judeţean Ilfov.
Managerul clubului FCSB, Mihai Stoica: Să câştigi împotriva lui Dan Petrescu e o performanţă mare
Explorează subiectul
Articole Similare

13
Minaur Baia Mare a fost învinsă de Larvik, în EHF European League
13

23
Superliga - Rezultatele etapei a 27-a şi clasamentul
23

11
Universitatea Cluj o învinge categoric pe Csikszereda M. Ciuc și urcă pe locul 4
11

1.782
Iubire mare la Jocurile Olimpice: un sat olimpic de iarnă a rămas fără prezervative după trei zile
1.782

43
Karolina Muchova, din nou campioană: Victorie în finala de la Doha și primul titlu WTA 1000 din carieră
43

40
CSM Bucureşti a învins în deplasare FTC Budapesta, scor 35-30, în Liga Campionilor
40

31
Reprezentanta României, Anastasia Tolmacheva, s-a clasat pe locul 59 la biatlon
31

17
AC Fiorentina s-a impus cu 2-1 în fața celor de Como, în Serie A
17

51
Laurenţiu Reghecampf s-a calificat cu Al Hilal Omdurman în sferturile Ligii Campionilor Africii
51

27
Celta Vigo, cu Ionuț Radu integralist, a remizat cu Espanyol Barcelona, scor 2-2, în La Liga
27

24
Oţelul Galaţi a învins cu 1-0 Metaloglobus, în Superligă
24

20
Croatul Igor Tudor a fost numit oficial antrenor al echipei Tottenham până la sfârşitul sezonului
20

412
Meci încins la curling: acuzații grave de trișare între Canada și Suedia
412

















Comentează