Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Manchester City acuzată că a miniţit la TAS pentru a obţine anularea deciziei UEFA de exludere a clubului din Liga Campionilor

Publicaţia germană Der Spiegel a publicat mai multe e-mail-uri care fac parte din seria de documente Football Leaks şi care ar demonstra că Manchester City a minţit la TAS pentru a obţine anularea deciziei UEFA de exludere a clubului din Liga Campionilor, potrivit news.ro.

Potrivit acestor e-mail-uri, un oficial al clubului, Simon Pearce, care avea şi o funcţie executivă în cadrul autorităţii guvernamentale din Abu Dhabi, ar fi virat 91 de milioane de lire sterline către Etihad Airlines dintr-un total de 99 de milioane de lire sterline cu care compania aeriană a sponsorizat gruparea din Manchester, în sezonale 2012-2013, 2013-2014 şi 2015-2016.

Banii ar fi provenit de la Abu Dhabi United Group, care patronează clubul şi care aparţine Şeicului Mansour bin Zayed Al Nahyan din familia conducătoare a Emiratului Abu Dhabi.

Astfel, sponsorizarea Etihad Airlines ar fi fost de doar opt milioane de lire sterline.

Citește și: Șefii Grupului Naval Sulina, cei datori să supravegheze ce intră din Marea Neagră, SCAPĂ 'basma curată' în dosarul drogurilor pierdute în larg

"Întrebările şi problemele ridicate de Der Spiegel par a fi o tentativă cinică de a readuce justiţiei publice şi de a compromite un caz care a fost judecat pe deplin, după proceduri detaliate şi printr-un proces adecvat de către curtea de arbitraj pentru sport. Politica clubului Manchester City rămâne aceea de a nu comenta materialele bănuite a fi fost obţinute pe cale penală de la personalul City Football Group şi de la cel al Manchester City", a răspuns clubul, într-un comunicat, potrivit theguardian.com.

Tribunalul de Arbitraj Sportiv a anulat, la 13 iulie, decizia UEFA de a suspenda clubul Manchester City pentru doi ani din competiţiile europene, pentru încălcarea regulilor fair-play-ului financiar.

City va trebui să plătească însă o amendă de zece milioane de euro.

"Cetăţenii", locul 2 în Premier League, vor putea, astfel, evolua în sezonul viitor al Ligii Campionilor.

Neparticiparea în Liga Campionilor ar fi însemnat pentru City pierderi de peste 100 de milioane de euro.

La 14 februarie, UEFA a anunţat că gruparea Manchester City a fost amendată cu 30 de milioane de euro şi exclusă din cupele europene două sezoane pentru încălcări grave ale regulamentelor legate de licenţierea cluburilor şi de fair play-ul financiar.

Manchester City ar fi exagerat când a declarat veniturile din sponsorizări şi informaţiile prezentate la UEFA, în perioada 2012-2016. În plus, camera decizională a Corpului de Control financiar al Cluburilor a precizat că gruparea nu a cooperat în anchetă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.