DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Triaj epidemiologic în Capitală și în mai multe orașe din țară! MApN a instalat opt corturi

mapn

MApN a anunțat că a instalat opt corturi pentru triajul epidemiologic în facilități medicale civile și militare aflate în garnizoanele Bucureşti, Cluj-Napoca, Râmnicu Vâlcea, Roman, Sighişoara, Timișoara și Toplița. Numărul spitalelor din țară unde au fost instalate astfel de corturi e de peste 20.

„Forţe şi mijloace aparţinând Ministerului Apărării Naţionale au acționat, în ultimele 24 de ore, pentru instalarea a opt corturi destinate triajului epidemiologic în facilităţi medicale civile şi militare din ţară situate în garnizoanele Bucureşti, Cluj-Napoca, Râmnicu Vâlcea, Roman, Sighişoara, Timișoara și Toplița. Astfel, numărul spitalelor civile și militare din țară în care au fost instalate asemenea corturi se ridică la peste 20”, au transmis reprezentanții Ministerului Apărării într-un comunicat de presă remis, marți, MEDIAFAX.

Citește și: Cum să îţi protejezi sănătatea mintală în fața provocărilor aduse de pandemia de coronavirus

Sursa citată mai spune că „circa 70 de specialiști – personal medical, specialiști în achiziții, logistică, precum și juriști, acționează în prezent în sprijinul autorităților centrale și locale”.

MApN reamintește că la linia specială Tel Verde pusă la dispoziția oamenilor de către Institutul Național de Sănătate Publică București acționează, pe lângă medici și asistente din instituțiile medicale militare, studenți ai Institutului Medico-Militar (ofițeri-studenți din anii V și VI), care s-au oferit voluntar.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.