Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Marcel Boloș anunță când vor veni următorii bani din PNRR

ioan marcel bolos

România va depune în luna octombrie a doua cerere de plată către Comisia Europeană în cadrul PNRR, a anunțat luni Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, anunță mediafax.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat că în ședința de luni a Comitelului Interministerial pentru implementarea PNRR a fost trecută în revistă lansarea primei cereri de plată către România.

„Este perioada în care CE e posibil să mai transmită observații sau clarificări la jaloanele care au fost îndeplinite. Reamintesc că un număr de 21 de jaloane am avut ca și obligație de îndeplinit până la sfârșitul anului 2021”, a declarat Marcel Boloș.

Acesta a mai spus că în ședința s-au prezentat și primele măsuri de lansare a apelurilor aferente implementării primelor proiecte din PNRR.

„Discutăm de un număr de 58 de apeluri de proiecte cu o valoare de peste 13 miliarde de euro, deci 70% din valoarea PNRR. Urmează să fie implementate și să fie organizate aceste apeluri de proiecte, unele dintre el s-au și lansat”, a adăugat ministrul.

Aceasta a spus că următoarea cerere de plată va fi depusă de România în octombrie.

„În cadrul comisiei s-a discutat și despre situația următoarei cereri de plată, cererea de plată numărul 2, care urmează a fi depusă în cursul lunii octombrie a acestui an, când România are de încasat de asemenea 3 miliarde de euro. Așadar în conturile României din PNRR, în cursul anului 2022, trebuie să avem suma de 10 miliarde de euro, după depunerea cererii de plata numărul 2”, a mai declarat Boloș.

România beneficiază de o alocare de 29,18 miliarde euro pentru implementarea PNRR, din care granturi în valoare de aprox. 14,24 miliarde euro și împrumuturi în valoare de 14,94 miliarde euro. Pentru implementarea PNRR, România a încasat deja două tranșe de prefinanțare în valoare cumulată de aproximativ 3,79 miliarde euro, în decembrie 2021 și în ianuarie 2022.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.