Marcel Ciolacu a luat două decizii importante privind creșterea salariului minim (Surse)

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 30-05-2024

Actualizat: 30-05-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat creșterea salariului minim la 3700 de lei, de la data de 1 iulie. Inițial, se discuta că această măsură va fi adoptată în această săptămână, dar ca urmare a discuțiilor care au existat în coaliție, creșterea salariului minim va fi adoptată în ședința de Guvern de săptămâna viitoare.

Premierul Marcel Ciolacu a luat două decizii importante privitoare la efectele creșterii salariului minim, ne-au precizat surse guvernamentale.

1. Va crește facilitatea de la 200 la 300 de lei scutiți de taxe, o măsură care le va permite oamenilor să rămână cu mai mulți bani în mână.

2. Punctul de amendă va rămâne înghețat. Un punct amendă reprezintă 5% din salariul minim brut pe țară, dar acesta nu va crește împreună cu salariul minim.

În paralel, în Guvern se lucrează la schema prin care va fi introdus salariul minim european în România, care ar trebui să fie adoptată până la finalul anului 2024. Introducerea salariului minim european va aduce o nouă creștere de venituri.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri