Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Marea Britanie ia primele măsuri în criza ucraineană: Sancţionează trei oligarhi şi cinci bănci ruseşti

rusia sanctiuni

Marea Britanie a anunţat marţi sancţiuni împotriva a trei oligarhi cunoscuţi ca apropiaţi de Kremlin şi a cinci bănci ruseşti, în reacţie la recunoaşterea de către Moscova a regiunilor separatiste din estul Ucrainei, relatează Reuters şi AFP, anunță Agerpres.

Miliardarii vizaţi sunt Ghennadi Timcenko, Boris Rotenberg şi nepotul acestuia Igor Rotenberg, a precizat premierul britanic Boris Johnson în parlament.

Băncile sancţionate sunt Rossia, IS Bank, General Bank, Promsvyazbank şi Black Sea Bank, menţionează Reuters.

Johnson a avertizat că sunt pregătite şi alte sancţiuni ce pot fi introduse împreună cu SUA şi Uniunea Europeană, în cazul în care lucrurile escaladează în continuare.

"Acum trebuie să ne pregătim pentru următoarele posibile etape ale planului lui Putin", a declarat premierul britanic în Camera Comunelor. (Preşedintele rus Vladimir) "Putin creează pretextul pentru o ofensivă generală", a susţinut el.

Toate activele acestora din Regatul Unit vor fi blocate şi indivizii sancţionaţi nu mai pot intra în această ţară, a menţionat premierul britanic.

"Vrem să împiedicăm companiile ruseşti să obţină fonduri în lire sterline sau dolari... Vrem să le împiedicăm să adune fonduri pe pieţele britanice şi vrem să ridicăm vălul care-i ascunde pe deţinătorii de active din Regatul Unit", a mai spus Johnson.

Totuşi, notează Reuters, premierul britanic s-a abţinut să impună limite celor mai mari bănci de state din Rusia, să priveze de capital companii ruseşti sau să ceară plecarea din Marea Britanie a altor aşa-zişi oligarhi proeminenţi.

Mai mulţi legislatori i-au cerut premierului să fie mai dur cu activele ruşilor, cerând excluderea oligarhilor de pe teritoriul britanic şi a banilor acestora din City-ul londonez. Sute de miliarde de dolari au fost transferaţi din Rusia în Londra şi în teritorii britanice de peste mări după destrămarea Uniunii Sovietice, în 1991, Londra devenind oraşul occidental preferat de superbogaţii din Rusia, dar şi din alte foste republici sovietice, aminteşte Reuters.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.