Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Marea Britanie, mesaj ferm pentru Donald Trump: 'Cea mai înțeleptă mișcare ar fi să perfecționăm restricțiile, nu să le rupem'

forbes.com
boris johnson

Boris Johnson, ministrul de Externe al Marii Britanii, i-a cerut, luni, președintelui Statelor Unite, Donald Trump, să nu renunțe la actualul acord nuclear cu Iranul, afirmând că un astfel de gest ar fi o greșeală în actualul context, relatează site-ul BBC News, conform Mediafax.

Ministrul de Externe al Marii Britanii, aflat într-o vizită oficială la Washington, a declarat că doar Iranul ar avea de câștigat de pe urma ruperii acodrului nuclear din 2015.

”Dintre toate opțiunile pe care le avem pentru a ne asigura că Iranul nu obține niciodată arme nucleare, acest pact ne oferă cele mai puține dezavantaje. În mod cert are slăbiciuni, însă sunt convins că acestea pot fi remediate”, a declarat Johnson.

Ministrul britanic de Externe a explicat că actualul acord nuclear cu Iranul impune anumite restricții care împiedică Teheranul să dezvolte arme nucleare.

Săptămână de foc în sănătate - Grevă de avertisment în aproape toate spitalele din țară

”Cea mai înțeleptă mișcare ar fi să perfecționăm restricțiile, nu să le rupem”, a adăugat Johnson.

Trump a ameninţat în mai multe rânduri că Statele Unite se vor retrage din Acordul atomic semnat cu Iranul, acuzând Teheranul de continuarea activităţilor nucleare şi balistice. Liderul de la Casa Albă a anunțat că le oferă timp aliaților europeni ai SUA până pe data 12 mai pentru ca aceștia să cadă de acord asupra înăspririi condițiilor acordului, în caz contrar Washingtonul se va retrage din acord.

Marile puteri din grupul P5+1 (China, Franţa, Rusia, Marea Britanie, Statele Unite plus Germania) au semnat în 2015 un acord cu Iranul prin care Teheranul se angajează să limiteze activităţile atomice în schimbul relaxării sancţiunilor internaţionale. Preşedintele SUA, Donald Trump, şi Israelul contestă acordul atomic semnat cu Iranul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.