Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Marea Britanie şi Irlanda au fost somate să nu candideze la organizarea CM din 2030

cupa mondiala

Preşedintele comisiei parlamentare britanice a Sporturilor, Julian Knight, a recomandat, joi, federaţiilor britanică şi irlandeză de fotbal să renunţe la proiectul lor de candidatură pentru organizarea Cupei Mondiale din 2030, informează AFP, relatează Agerpres.

"Toată lumea ştie că fervoarea din jurul unei candidaturi pentru Cupa Mondială nu este decât un imens proiect vanitos şi costisitor", a declarat deputatul conservator pentru agenţia britanică PA.

"Este trist, pentru că noi suntem într-o poziţie ideală pentru a organiza acest turneu, dar avem o imensă problemă de reputaţie la nivelul internaţional în acest sport", a adăugat el, referindu-se în principal la incidentele de la finala EURO 2020.

Nu mai puţin de 12 meciuri ale turneului final s-au desfăşurat la Londra şi Glasgow, dar violenţele au izbucnit în jurul stadionului Wembley înaintea finalei, iar sute de suporteri fără bilet au forţat barierele, producându-se o încăierare pe culoare.

UEFA a dictat un meci cu porţile închise şi unul cu suspendare Angliei, precum şi o amendă de 100.000 de euro.

Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, asigurase totuşi că incidentele nu afectează şansele englezilor de a organiza evenimente majore.

"Cel mai bine ar fi să ne îndreptăm ambiţia spre ceva realizabil, să lăsăm inepţiile de genul 'noi suntem patria fotbalului', să reformăm sportul nostru la nivel naţional şi să ne concentrăm pe obiectivul de a câştiga şi organiza cu succes un bun EURO", a adăugat acesta.

Dacă Germania va găzdui EURO 2024, candidaturile pentru ediţia următoare trebuie depuse înainte de 23 martie, iar organizatoarele vor fi alese în septembrie 2023.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.