Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Marea relaxare făcută pe genunchi! Sindicaliștii din Poliție acuză Guvernul că nu au fost instruiți cum să aplice noile măsuri: 'Sunt lacunare'

politia controale razie

Sindicatul Polițiștilor Europen EUROPOL acuză Guvernul României că nu i-a informat în privința noilor măsuri intrate în vigoare. „Nu s-a realizat prelucrarea și instruirea”, acuză reprezentanții EUROPOL. De asemenea, ei își acuză șefii că nu au fost de găsit pentru a da mai multe explicații. Reprezentanții EUROPOL anunță că au informat IGPR în acest sens.

Citește și: INEDIT Confesiunile unui călugăr în timpul pandemiei: Mi-e frică de o viitoare ‘castă a talibanilor’ ortodocși!

„Cum am fost obișnuiți de guvernanți, o serie de măsuri care au intrat în vigoare vineri spre sâmbătă, au fost aflate de polițiști de pe internet sau de la tv. Cu toate că aceste propuneri au fost discutate încă de la începutul săptămânii și exista posibilitatea diseminării lor către MAI în vederea instruirii personalului propriu, ne-am trezit din nou cu măsuri pe care polițiștii trebuie să le aplice, dar în legătură cu care nu s-a realizat prelucrarea și instruirea.

În aceste condiții, am primit o serie de întrebări din partea colegilor cu privire la diferitele contexte și circumstanțe pe care le-au constatat și față de care nu au putut lua măsuri întrucât prevederile legale sunt lacunare, incomplete sau interpretabile. Și din păcate, pentru că actul normativ și-a produs efectele încă din weekend, în mod evident, niciun șef nu a putut fi de găsit pentru a clarifica situațiile întâlnite în teren.

În cele de mai jos facem o scurtă analiză a noilor măsuri care operează din 15.05.2021 pe care le regăsim atât în Hotărârea 29 a CNSU 29/14.05.2021 dar și a HG 531/2021.

În privința Hotărârii CNSU 29/14.05.2021, exemplificăm următoarele situații:

Art.2 – (1) Începând cu data de 15.05.2021, se propune menținerea portului măștii de protecție, în spațiile deschise, doar în stațiile pentru transportul în comun, piețe, târguri și zonele în care sunt desfășurate mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte, sau alte tipuri de întruniri, pe perioada desfășurării acestora, precum și alte zone cu potențial de aglomerare.

Norma de reglementare nu este clară și determinată pentru a elimina elementul de subiectivism în ceea ce privește momentul în care va fi obligatorie purtarea măștii.

Dacă ne raportăm la sintagma „potențial de aglomerare” într-o dimineață aglomerată în Piața Unirii se pot crea aglomerări, fără însă ca agenților constatatori să le fie oferite elemente suplimentare pentru a evalua situația (poate fi și alt exemplu)

Art.5 – (1) Începând cu data de 15.05.2021, se propune organizarea și desfășurarea competițiilor sportive în spații deschise cu participarea spectatorilor până la 25% din capacitatea maximă a spațiului.

Competițiile sportive în spații deschise se poate organiza pe stadioane, în parcuri, în parcări sau alte asemenea spații care nu sunt încadrate și nici prevăzute cu o „capacitate maximă”. Astfel, spre exemplu, în situația unui concurs de fitness în parcarea unui supermarket, nu se va putea stabilit de către agenții constatatori care este procentul de „25% din capacitatea maximă a spațiului”.

Art.6 – (1) Se propune menținerea interdicției organizării de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, parastase etc.) în spații deschise până la data de 31.05.2021.

Art.20 – (1) Se propune menținerea interdicției organizării de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, parastase etc.) în spații închise până la data de 31.05.2021.

Cu toate că este menținută această interdicție, aceste evenimente sunt organizate în fapt la restaurante și terase unde sunt rezervate locurile și acestea se desfășoară. Astfel, este greu de stabilit de către polițiști dacă se află în fața unui eveniment, așa cum este el definit de actul normativ, sau dacă persoanele participante sunt clienți.

Art.17 – (1) Începând cu data de 15.05.2021 se propune permiterea desfășurării programului cu publicul, în intervalul orar 5,00-24,00, a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor în interiorul clădirilor, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Art.19 – (1) Începând cu data de 15.05.2021 se propune menținerea interdicției de desfășurare a activității în cluburi și discoteci, până la 31.05.2021.

Cu toate că legiuitorul împarte unitățile de consum, între cele de tip cafenea/restaurant și cluburi/discoteci, constatăm din practică faptul că aceste restaurante organizează petreceri identice cu cele pe care le-am regăsi în cluburi și discoteci. Mai mult, pentru o serie de terase/cluburi, sancțiunea pe care o poate aplica agentul constatator reprezintă prețul unei șampanii sau nota de plata a unei mese. Mai mult, vedem că premierul Florin Câțu a uitat să mai promoveze actul normativ care ar fi permis aplicarea măsurii complementare de suspendare a activității pe o perioadă limitată de timp, de către polițiști.

În privința, HG 550/2021 de modificare a condițiilor stabilite în HG 531/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României constatăm că apar elemente de noutate ce vizează eliminarea unor restricții sau înlesnirea lor sub condiția vaccinării persoanelor, astfel:

în spaţiile deschise competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 25% din capacitatea maximă a spaţiului;

competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor peste 25% din capacitatea maximă a spaţiului doar ca evenimente test/pilot, cu aprobarea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, pe baza propunerii Ministerului Tineretului şi Sportului şi cu avizul Ministerului Sănătăţii;

în condiţiile pct. 7, la nivelul judeţelor/localităţilor unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanţii unui autovehicul sunt membrii aceleiaşi familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane, iar organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 500 de spectatori, cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană, precum şi cu purtarea măştii de protecţie.

activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5,00-24,00, în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori;

activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5,00-24,00, în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori;

activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană;

Toate aceste activități vor fi permise numai în condițiile în care persoanele fac dovada că se află într-una din următoarele situații:

sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore;

prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.

(2) Persoanele fizice sunt obligate să facă dovada situaţiilor prevăzute la alin. (1) prin prezentarea documentelor care atestă situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-c), pe suport hârtie sau în format electronic.

Cu toate acestea, actul normativ nu oferă instrumente pentru forțele de ordine pentru a putea verifica modul de respectare al condițiilor de mai sus și nici nu sunt clarificate o serie de circumstanțe dintre care exemplificăm:

Dovada testării sau a vaccinării va fi ușor de falsificat, mai ales în condițiile în care legiuitorul permite prezentarea lor și pe telefonul mobil. Iar în situația unei persoane care a falsificat un astfel de înscris printr-o imagine de pe telefon, nu va putea fi acuzat de fals sau uz de fals întrucât nu vorbim despre un înscris original/autentic.

Nu se vorbește despre modalitatea în care se va putea verifica efectiv existența acestor înscrisuri care fac dovada vaccinării sau a testării. Angajații societăților comerciale nu au dreptul de a legitima persoane pentru a stabili identitatea lor și nici nu pot avea acces la alte date cu caracter personal.

Poliția nu are acces la baza de date a persoanelor vaccinate și implicit nu ar putea stabili în timp real, în cadrul unui control, dacă clienții unui restaurant sunt vaccinați sau nu.

Nu sunt stabilite condițiile de organizare a unor evenimente, astfel că va fi dificil pentru polițiști să identifice subiectul contravențiilor în persoana „organizatorului” petrecerii.

Clienții, după ce pătrund în spațiul unității de consum/evenimentului nu sunt obligați de niciun act normativ să prezinte polițiștilor dovada vaccinării sau a rezultatului testării PCR sau ale unui test rapid și nici nu este prevăzută vreo sancțiune în acest sens.

Aceste nelămuriri au fost deja trimise și către IGPR, iar imediat după ce vom primi un răspuns, îl vom posta spre informare pe site-ul Sindicatului EUROPOL”, arată reprezentanții sindicatului EUROPOL.

Citește și: RAPORT despre Wuhan făcut de Departametul de Stat al SUA: 'Un accident de laborator ar putea semăna cu un focar natural' .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.