Mărfuri contrafăcute în valoare de jumătate de milion de lei, descoperite în Portul Constanța

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 14-12-2020

Actualizat: 14-12-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Poliţiştii de la transporturi maritime au ridicat, în vederea indisponibilizării, mărfuri de import susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 472.000 de lei, informează un comunicat de presă transmis luni de Inspectoratul Poliţiei Judeţene (IPJ) Constanţa, potrivit Agerpres.

Citește și: Ce a transmis criminalul în serie Zodiac în scrisorile sale: mesajul criptat a fost descifrat

Potrivit sursei citate, în cursul zilei de luni, lucrătorii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime (SPTM), împreună cu specialişti din cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud, au descoperit în cursul verificării unui container sosit din China, în Portul Constanţa, pentru o societate comercială din municipiul Bucureşti, peste 6.400 de perechi de papuci pentru copii, contrafăcuţi.

Bunurile, având inscripţionate însemnele unei mărci înregistrate, în valoare de aproximativ 472.000 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor iar poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie de mărfuri contrafăcute.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri