Marian Munteanu: Iliescu și Roman au vrut să își aservească studențimea

Liderul Pieței Universității, Marian Munteanu, a acceptat să facă pentru PoliticScan o analiză a mediului politic și a celui social-economic din ultimii 25 de ani. Din fragmentul pe care vi-l prezentăm astăzi veți afla cum a început organizarea Ligii Studenților încă de la începutul anilor 80, dar și cum principalii actori politici de după Revoluție au încercat să își aservească întreaga comunitate de studenți.

De ce credeți că în 92 a câștigat Iliescu detașat?

Și atunci a fost un proces de manipulare, practic a fost adus un candidat care trebuia să „spargă voturile opoziției”. Noi hotărâsem că mergem cu Ion Rațiu, dar anumiți lideri civici au hotărât să îl arunce în cursă pe Emil Constantinescu, care era necunoscut. A fost aceeași strategie ca în 2000: bagă-l în cursă pe Vadim Tudor ca să câștige Iliescu. Același tip de scenariu.

A fost un proces de păcălire la care au achiesat factori politici din CDR?

Da, fără îndoială.

Ce explicație aveți pentru faptul că poporul nu reacționează uneori, nu se manifestă public și doar uneori în momente extreme, cum a fost și anul trecut în 16 noiembrie, se manifestă?

Poporul seamănă cu o ființă uriașă, care nu reacționează decât atunci când chiar e absolut necesar. Să te agiți inutil, când nu se poate face nimic, ar fi o naivitate (căreia mulți dintre noi, ca indivizi, îi putem cădea victime). Am primit această lecție demult, de la înțeleptul meu dascăl Petre Țuțea. Undeva prin 1988, mergeam cu dânsul la frizer, și dânsul, ca de obicei, îmi vorbea. Eu îl ascultam, firește, dar eram cam mohorât. În sinea mea, eram cam demoralizat de resemnarea ce părea că ne cuprinsese pe toți în acei ani negri… aveam senzația că vor mai dura ani mulți până vom scăpa de comunism. Profesorul m-a văzut cătrănit și m-a întrebat: „Ce s-a întâmplat, ce-i cu tine?”. I-am spus, cu amărăciune, că mi-e teamă că nu mai scăpăm de mizeria în care trăim, că suntem la pământ și nici că ne vom mai ridica vreodată. Peste drum, era o coadă lungă, vreo sută de oameni stăteau la rând să cumpere ceva, probabil „tacâmuri” sau gheara de pui, nu mai știu. Bătrânul s-a oprit, a ridicat bastonul, spunându-mi, autoritar și mustrător: „Îi vezi pe ăia de stau la coadă ?” Eu dau să zic: „Păi tocmai, suntem vai de noi…” Bătrânul mi-a retezat vorba, ridicând tonul cu acea atitudine patriarhală pe care o avea uneori și pe care nu am s-o uit niciodată: „Când văd cozile astea mi se umple sufletul de bucurie! Cât de mare e poporul român!”. Șocat de-a dreptul, am șoptit: „Asta e măreție…?” Zice: „Măi băiete, poporul ăsta știe să rabde. Are înțelepciunea răbdării. Dar când se ridică, lovește năprasnic! Vei vedea și vei înțelege”. După un an și ceva, am înțeles. În București, după doar 10 ore de la ridicarea din 21 decembrie 1989, milioane de oameni au ieșit, năprasnic, în stradă, anulând cu o singură zvâcnire una dintre cele mai puternice dictaturi din Europa de est.

Ați participat la Revoluția din 89?

Da, am fost în 21 decembrie în Piața Universității, alături de câțiva prieteni. Când, pe la miezul nopții, demonstrația a fost spulberată, cei ce am scăpat cu viață ne-am risipit care încotro. Dimineața, gândindu-mă că totul e pierdut – fuseserăm filmați, fotografiați – am pornit-o înapoi spre Universitate. Pe la 7 si ceva, am pornit-o pe drumul obișnuit, spre facultate, gândindu-mă că mă așteaptă arestarea. Și atunci am asistat la un fenomen incredibil. Oamenii mergeau pe trotuare, ca în fiecare dimineață dar, parcă, în aer plutea ceva, o stare nedeslușită. Semăna strașnic cu cenușiul cozii de care v-am povestit, dar, parcă, mai era ceva, insesizabil. Și încet, fără grabă dar apăsat, trecătorii au început să părăsească trotuarele și să meargă pe carosabil. În doar câteva minute, strada fremăta de oameni iar la intersecția dinspre Piața Romană deja bulevardele erau pline, cât vedeai cu ochii. Am ajuns cu toții în Piața Palatului, care era pur și simplu asaltată de șuvoaie enorme de oameni, din toate părțile. Acea revărsare era unda de energie latentă de care îmi vorbise Bătrânul. Poporul se ridica.

Ați reușit să organizați Liga într-un termen scurt?

În 23 decembrie am mobilizat un mic grup de inițiativă, am lansat un apel, am contactat alți colegi, iar prin 26-27 decembrie deja eram constituiți în mai multe nuclee în diferite institute și centre universitare. A fost posibil atât de rapid pentru că elementele incipiente, de preorganizare, deja existau. Eram studenți care participasem la diferite acțiuni și întâlniri culturale mult înainte de 1989: cercuri științifice, concursuri profesionale, cenacluri ș.a.m.d. Mai toți inițiatorii ligii erau studenți cu bune rezultate profesionale; ne cunoșteam între noi, se legaseră prietenii, în special între cei preocupați de soarta noastră ca neam, ca popor. Toți eram nemulțumiți de comunism, și erau destul de mulți care nu făceau prea mare secret din asta. Nu a fost nevoie de mari eforturi să-i conving să mi se alăture în această inițiativă. În plus, erau multe grupuri, complet independente de noi, care încercau și ei să găsească modalități de organizare și care ni s-au alăturat cu entuziasm. Așa că, pe 30 decembrie aveam deja vreo 12 universități din București și din țară, cu echipe de conducere alese democratic, ceea ce ne-a îngăduit să blocăm operațiunea de formare a unui așa-zis „Front Democratic al studenților”, pe care îl plănuia în acel moment FSN-ul condus de tandemul Iliescu-Roman. Evident, ei doreau să facă și cu studenții ceea ce făcuseră în toate instituțiile, statului și administrației comuniste.

Și nu ați răspuns apelului FSN ?

Noi am ales să fim independenți de puterea politică. După asasinarea lui Ceaușescu am fost siguri că lucrurile nu au început bine și eram mai mult decât reticenți. Pe 30 decembrie, când guvernul a vrut să organizeze un comitet studențesc FSN cică independent, am condus o delegație a Ligii la „negocieri” cu reprezentanții studenților convocați de FSN, în aula de la Casa Studenților. Pe lângă câțiva studenți, era și un domn trimis de CFSN, pe post de …. moderator. Le-am zis direct: „Noi suntem de la Liga Studenților”, și am scos listele cu adeziuni – câteva mii - și procesele verbale ale alegerilor prin care devenisem reprezentanți ai Ligii. „Voi cine sunteți, cine v-a ales și pe cine reprezentați?” Au urmat câteva ore de gălăgie specific fesenistă, dar nu au avut de ales și butaforia lor s-a prăbușit. Nu după multă vreme, majoritatea studenților din România se va alătura Ligii și celorlalte asociații anticomuniste.

Ca un fapt divers, știți cine era „moderatorul” trimis de guvern să organizeze studențimea? Un domn „profesor” de marxism-leninism, pe numele său N.S. Dumitru. Vă spune ceva acest nume?

(va urma)

Notă: N.S. Dumitru a devenit la scurt timp prim-vicepreședinte al FSN, omul de încredere al dlui Iliescu. Îl veți reîntâlni pe 14 iunie, alături de șeful său, întâmpinând minerii.