Premium
PNL se vede pe sine ca fiind opoziția serioasă, civilizată, loială regulilor și cutumelor. Dar zilele astea nu s-a prea văzut că face opoziție la modul serios.
După rezultatele modeste de la alegerile locale din 2016, Partidul Național Liberal s-a orientat, practic, înspre a se sprijini pe doi piloni. Pe de o parte, PNL este singurul partid românesc care poate să facă concurență PSD în zonele rurale și semi rurale. Pur și simplu, restul partidelor nu prea au fost capabile să își construiască organizații în acele zone, astfel încât PNL captează în mod natural pe cei nemulțumiți de PSD.Pe de altă parte, PNL este un partid al primarilor, inclusiv în marile orașe, capitalizând atât popularitatea acestora cât și rețelele lor organizatorice sau clientelare.
PNL a evitat să mai facă eforturi să capteze filonul protestatar radical, lăsând cale liberă pe acest culoar celorlalte partide. Această opțiune s-a clarificat și mai mult când, în Parlament, PNL a menținut întotdeauna o oarecare distanță față de cele mai colorate manifestări ale USR.
Astfel, PNL se vede pe sine ca fiind opoziția civilizată, distinctă de opoziția ocazional necivilizată practicată de Uniunea Salvați România și eventual de Partidul Mișcarea Populară. Practic, PNL este opoziția din interiorul establishmentului politic în timp ce USR este opoziția din afara establishmentului.
Nu știu dacă o asemenea poziționare este ideală pentru un partid care vrea să unifice în jurul său întreaga opoziție dar este, cu siguranță, suficientă pentru a asigura un viitor solid. Problema apare când partidul nu îndeplinește sarcinile pentru care profilul său este cel mai potrivit.
PNL, USB și PMP au depus o moțiune. Rolul celor trei partide, dat de profilul lor mai degrabă decât de preferințe, este diferit. De la PMP era de așteptat să nu încurce posibile alianțe și să îl țină pe Traian Băsescu deoparte. Partidul a făcut ceea ce era de așteptat de la el în acest sens și chiar a depășit așteptările în momentul în care domnul Băsescu s-a retras de la conducere. Rolul natural al Uniunii Salvați România era să radicalizeze electoratul sensibil la radicalizare și să îl folosească pe acesta pentru a pune presiune pe Parlament. Iar partidul a lucrat în acest sens. Rolul PNL era unul dublu. Pe de o parte, ca partidul cel mai experimentat din opoziție, PNL trebuia să fie liantul dintre USR și PMP, pe de o parte și eventualele facțiuni rebele din PSD. Partidul trebuia să modereze conflictele dintre părți, să fie partidul realist, partidul care propune o soluție cu adevărat viabilă. În schimb, PNL l-a propus pe Ludovic Orban ca prim ministru, soluție cu o probabilitate de succes vecină cu zero.
Pe de altă parte, prin puterea sa organizațională, PNL trebuia să mobilizeze opoziția mai puțin radicală, să o scoată în stradă pentru a întări presiunea asupra Parlamentului. Este un pic neclar dacă PNL a încercat sau nu să facă ceva în direcția asta. Partidul susține că nu în timp ce, totuși, ieșirea lui Ludovic Orban în Piața Victoriei a creat unora impresia că da. Dar discuția este inutilă. „Destinul manifest” al PNL era să scoată oameni în stradă iar PNL nu s-a ridicat la înălțimea acestui destin.
Aici vină este împărțită. Liderul organizației, Ludovic Orban, răspunde în mod evident de prestația mediocră a partidului în timpul acestei crize politice. Investigarea recentă a Vioricăi Dăncilă de către DIICOT îi aduce cu siguranță puncte de bunăvoință dar, vorba cuiva, dacă partidele vor să facă ONGisme să se transforme în ONG-uri și gata. Lângă Ludovic Orban, este vinovat și Klaus Iohannis care trebuia să își interpreteze rolul de președinte în sensul de a media între stat și societate și nicidecum în sensul de a încuraja biciclismul în Alba Iulia. Nu în ultimul rând, atunci când este vorba de mobilizare în București, o parte din responsabilitate trebuie să cadă pe organizațiile PNL București.
Îmi imaginez că viziunea PNL asupra viitorului său politic se poate descrie în următorii termeni: furia populară trece, structurile organizaționale rămân. Totuși, dacă nu este atent, partidul ar putea să rămână curând el însuși o structură care nu îndeplinește o funcție socială. Și, dacă se va întâmpla asta, viitorul său nu este deloc strălucit.
