DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Marinos Ouzounidis, foarte nemuţumit de modul în care este programată echipa Universitatea Craiova la meciuri

craiova universitatea

Antrenorul CS Universitatea Craiova, Marinos Ouzounids, s-a declarat foarte nemulţumit de modul în care echipa lui este programată la meciuri, înaintea celorlalte pretendente la titlu, care nu joacă la mijlocul săptămânii în Cupa României deoarece au fost eliminate din competiţie, potrivit news.ro

"Sunt de mai puţin de o lună aici şi încerc să înţeleg puţin programul meciurilor. Suntem singura echipă din grupul fruntaş care joacă mai devreme decât celelalte formaţii (n.r. - pretendente la titlu), nu este posibil aşa ceva. Pot înţelege motivele televiziunilor, dar numai noi jucăm marţi, mai devreme decât celelalte echipe. Nu este corect! Acceaşi problemă a fost şi la meciul cu Botoşani (n.r. - disputat joi), pentru că apoi am jucat duminică, de la 14.30. Ar trebui ca echipele să fie mai protejate, programul ar trebui să fie mai corect. Nu este normal să jucăm mai devrme decât alte echipe care nu joacă meciuri (n.r. - la mijlocul săptămânii). Nu este vorba numai de noi, ci şi despre alte echipe care au meciuri de cupă. Dar e ok, asta e situaţia şi trebuie să ne adaptăm. Însă mie mi se pare ciudat", a declarat Ouzounidis, într-o conferinţă de presă.

Tehnicianul grec spune că nu înţelege de ce nu este implementată asistenţa video pentru arbitraj în Liga I.

Citește și: Filmul ȘANTAJULUI președintelui CJ Călărași față de procurorul care îl ancheta - Îl amenința cu sesizări fictive, televiziunea și spunea că 'va face balamuc'

"(n.r. - întrebat dacă este nevoie de VAR) Bineînţeles că avem nevoie, este foarte important pentru că ar fi mai puţine probleme şi pentru arbitri. Unele faze sunt dificil de înţeles, iar VAR-ul i-ar ajuta pe arbitri să ia decizia corectă. Se folsoseşte acum în toate ţările, nu ştiu de ce nu se foloseşte deja şi aici. Şi cu VAR se pot face greşeli, însă vor fi mai puţine", a precizat el.

Ouzounidis se aşteaptă la un meci dificil cu FC Botoşani.

"Jucăm împotriva unei echipe foarte bune, am văzut asta în meciul pe care l-am disputat în cupă împotriva lor. Botoşani este o echipă căreia îi place să joace, dar cel mai important pentru mine este cum jucăm noi, cum vom juca. Nu va fi uşor, mai avem două zile în care să vedem condiţia în care vor fi jucătorii noştri după meciul cu Chindia. Poate unii se simt obosiţi, vom vedea asta în aceste două zile. Terenul propriu bun nu va face meciul mai uşor, dar îl va face mai frumos, va fi un meci bun, pentru că joacă două echipe foarte bune, cu stil ofensiv. Mă aştept la o partidă bună şi pentru fani, pentru cei care vor privi al TV. (n.r. - Cu FCSB) nu au jucat foarte bine, aşa cum obişnuiesc să joace, dar nu vreau să vorbesc de alte echipe. Ceea ce este important pentru mine este că ştim faptul că Botoşani este o echipă bună. (n.r. - despre câştigarea eventului) Sper, dar am spus şi după meciul din Cupa României că nu am ajuns încă în finală. Întâi avem două meciuri în semifinale. Şi la asta trebuie să ne gândim în primul rând. Dar nu este momentul să ne gândim la Cupa României, trebuie să ne concentrăm asupra campionatului, avem timp să o facem pentru cupă. (n.r. - dacă ar fi dat victoria în cupă cu Chindia pentru cea din în campionat) Bineînţeles că nu! Pentru noi obiectivul era să câştigăm ambele meciuri. Nu am jucat prea bine în meciul de sâmbătă, dar nici nu meritam să pierdem, dar acesta este fotbalul. A fost o bună lecţie pentru noi şi din fericire am câştigat meciul din cupă. Nu suntem o echipă care se gândeşte numai la o competiţie, suntem o echipă care vrea să câştige toate meciurile, dar nu suntem invincibili. Vrem să câştigăm ambele trofee. Este important să ne schimbăm mentalitatea, modul în care gândim, să ne concentrăm pentru fiecare competiţie, pentru fiecare meci. Pentru mine cel mai important este meciul care urmează", a mai spus antrenorul.

CS Universitatea Craiova va evolua, sâmbătă, de la ora 14.30, pe teren propriu, cu FC Botoşani, în etapa a XXVI-a a Ligii I.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.