Marius Budăi sare în apărarea angajaților de la stat: Unii vorbesc despre bugetari ca și cum ar sta cu mâna întinsă când își încasează salariile

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 22-06-2025 10:46

Actualizat: 22-06-2025 13:46

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Marius Constantin Budăi, fost ministru al Muncii în guvernarea PSD, nu este de acord cu împărțirea în angajaților din sistemul public bugetari buni și bugetari răi, ineficienți: „Oamenii nu sunt cifre. Fiecare are o poveste, o familie, griji, speranțe și rolul lui în bunul mers al statului”.

„Citesc tot mai des declarații ale unor oameni, și culmea, unii dintre ei fiind chiar bugetari prin natura funcțiilor pe care le ocupă, care vorbesc despre angajații din sistemul public ca și cum ar sta cu mâna întinsă la stat atunci când își încasează salariile. Susțin cu tărie utilizarea eficientă a fondurilor publice. Este o prioritate pentru orice om responsabil din administrație. Avem nevoie de reforme corecte, coerente, bine gândite, care să aducă eficiență și echilibru în sistem. Dar de aici și până la a pune o etichetă jignitoare pe toți cei care lucrează în sistemul public este o distanță mare. Și periculoasă. Oamenii care își fac treaba cu seriozitate, fie că lucrează într-o primărie mică sau într-un minister, nu stau cu mâna întinsă. Muncesc. Plătesc taxe. Își cresc copiii. Se dedică unei munci care, uneori, e grea și neapreciată”, scrie duminică pe Facebook Marius Constantin Budăi, potrivit Mediafax.

Fostul ministru spune că nu este de acord cum unii îi separă pe români fie după locul de muncă, la privat sau la stat, fie după vârstă, tineri sau seniori

„Mă întristează să văd cum unii, și spuneam chiar ei însăși bugetari fiind prin natura funcțiilor pe care le ocupă, transmit, direct sau indirect, ideea că și ceilalți sunt . Nu pot fi de acord cu asta. Sper că sunt doar formulări neinspirate și că, în fond, nu despre dispreț la adresa oamenilor este vorba. Oamenii nu sunt cifre. Fiecare are o poveste, o familie, griji, speranțe și rolul lui în bunul mers al statului”, susține fostul ministru al Muncii.

El spune că, cu sprijinul acestor lucrători în sistemul public, sunt implementate programe de guvernare, sunt atrase fonduri europene, se oferă educație, sănătate, protecție socială și se asigură ordinea publică și siguranța pentru toți.

„Da, reforme, da eficiență, dar nu făcute la nervi. Nu împotriva oamenilor, ci pentru oameni. Nu prin stigmatizare. Putem lucra împreună pentru o administrație eficientă, dar fără să uităm respectul pentru oamenii care o țin în picioare zi de zi”, adaugă Budăi.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri