Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Marko Attila, mandat de ARESTARE / Minuta ședinței de judecată

marko attila

Marko Attila, fostul deputat fugar al UDMR, care se află acum la Budapesta, în Ungaria, a primit mandat de arestare de la ÎCCJ. Mandatul a fost emis în lipsă de către magistrați la cererea procurorilor DNA. Dacă va fi prins, Attila va fi arestat imediat.

Instanţa Supremă a admis propunerea procurorilor DNA de arestare preventivă în lipsă a lui Marko Attila, secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului - Departamentul pentru relaţii interetnice la data comiterii faptelor.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată.

Procurorii îl acuză pe MARKO ATTILA-GABOR, secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru relații interetnice, la data comiterii faptelor, de săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul (3 infracțiuni).

La data de 9 aprilie 2015, inculpatul MARKO ATTILA-GABOR a fost trimis în judecată alături de alți 7 inculpați care, la data faptelor, făceau parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (A.N.R.P), precum și 4 inculpați care aveau calitatea de experți evaluatori autorizați. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, prin acțiunile sau inacțiunile lor intenționate, cei 12 inculpați au produs un prejudiciu bugetului statului român în cuantum de 84.588.304 euro (304.837.796 lei) (vezi comunicat 696/VIII/3 din 9 aprilie 2015).

Din ansamblul activităților investigative, desfășurate până la momentul emiterii rechizitoriului, a rezultat că inculpatul MARKO ATTILA-GABOR s-a sustras activităților de urmărire penală, părăsind teritoriul României, nefiind audiat.

La data de 26 martie 2015, s-a solicitat Parlamentului României – Camera Deputaților încuviințarea reținerii și arestării preventive a inculpatului MARKO ATTILA GABOR.

La data de 22 aprilie 2015, Parlamentul României – Camera Deputaților a transmis Direcției Naționale Anticorupție adresa nr. 1/1296/VZ din 16.04.2015, prin care a înștiințat că Marko Attila-Gabor și-a depus demisia din funcția de deputat începând cu data de 1 aprilie 2015. La data de 16 aprilie 2015, președintele Camerei Deputaților a luat act de această demisie, prin urmare solicitarea de încuviințare a reținerii și arestării preventive a rămas fără obiect.

Menționăm că actele de procedură efectuate în cauză s-au desfășurat în prezența apărătorilor aleși ai inculpatului Marko Attila Gabor, participarea la această activitate permițându-le exercitarea efectivă a dreptului la apărare.

Totodată, la data de 08.04.2015, în urma cererii formulate de către apărătorul ales al inculpatului Marko Attila Gabor, i-a fost predat unuia dintre apărătorii aleși ai inculpatului un suport optic conținând, în format electronic, toate actele de urmărire penală efectuate până la data respectivă, în dosarul penal.

Minute ședinței de judecată:

În baza art.238 alin.1 rap. la art.226 alin.2 Cod procedură penală admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie– Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de Combatere a Corupţiei, cu privire la inculpatul MARKO ATTILA GABOR. În temeiul art.202 alin.1, 3 şi 4 lit.e Cod procedură penală şi art.223 alin.1 lit.a şi alin.2 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului MARKO ATTILA GABOR pe o perioadă de 30 zile, începând cu data punerii efective în executare a mandatului de arestare preventivă. În baza art.230 Cod procedură penală, dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pentru inculpatul MARKO ATTILA GABOR. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, în cuantum de100 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu azi, 29 aprilie 2015, ora 16.30.

Respinge, ca inadmisibile, contestaţiile formulate de inculpatul Marko Attila Gabor şi de petenta Marko Magdolna împotriva ordonanţei din data de 7 aprilie 2015 dispusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de Combatere a Corupţiei, în dosarul nr.700/P/2014. Obligă contestatorii la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă de Cameră de Consiliu, azi 29 aprilie 2015.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.