Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Martin Schulz îşi asumă înfrângerea din alegerile regionale, dar promite că va continua să lupte

theguardian.com
martin schulz

Candidatul social-democraţilor germani pentru postul de cancelar, Martin Schulz, şi-a asumat înfrângerea suferită de partidul său în alegerile regionale desfăşurate duminică în landul Schleswig-Holstein, dar a promis ca acest partid 'va continua să lupte' pentru a obţine victoria la alegerile generale din 24 septembrie, relatează luni agenţia EFE. În timp ce presa germană evidenţiază eşecul aşa-numitului 'efect Schulz' la cele două scrutinuri regionale care au avut loc anul acesta, ambele pierdute de social-democraţi în favoarea creştin-democraţilor cancelarului Angela Merkel, fostul preşedinte al Parlamentului European şi-a făcut luni o scurtă apariţie publică - fără să accepte întrebări din partea ziariştilor - şi a admis că Partidul Social-Democrat (SPD) nu a obţinut rezultatul sperat.

'Dar suntem un partid solidar care apără egalitatea, este orientat către viitor şi va continua să lupte, chiar dacă uneori trebuie să-şi asume şi o înfrângere', a spus Martin Schulz în aplauzele simpatizanţilor reuniţi la sediul SPD din Berlin, în timp ce alături de el se afla Torsten Albig, premierul social-democrat al landului Schleswig-Holstein, care după scrutinul de duminică a pierdut acest post în faţa cvasi-necunoscutului Daniel Gunther, cap de listă al Uniunii Creştin-Democrate (CDU).

După terminarea numărării voturilor, CDU a obţinut 32%, cu 1,2% mai mult faţă de scrutinul din 2012, în timp ce SPD a pierdut 3,2%, ajungând la 27,2%. Verzii au crescut puţin şi au ajuns la 13,2%, liberalii din FDP au urcat şi ei cu 3,3%, până la 11,5%, iar formaţiunea de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a obţinut 5,9% şi va intra în parlamentul regional. Partidul minorităţii daneze (acest land se află la graniţa cu Danemarca) a scăzut la 3,3%.

După ce Schulz demisionat de la conducerea Parlamentului European pentru a prelua preşedinţia SPD, acest partid a crescut în sondaje la începutul anului, ajungând chiar peste CDU. Însă între timp conservatorii au revenit şi în prezent sunt cotaţi cu circa 36% din intenţiile de vot, cu procente cuprinse între 6% şi 8% peste social-democraţi, astfel că Angela Merkel priveşte cu optimism scrutinul din 24 septembrie, când speră să obţină al patrulea mandat în fruntea executivului de la Berlin, conform Agerpres.

Ultimul test premergător alegerilor generale se va desfăşura duminică în landul cel mai populat, Renania de Nord-Westfalia, unde social-democrata Hannelore Kraft conduce guvernul regional într-o coaliţia cu Verzii şi va încerca să-şi apere acest post în faţa conservatorilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.