Poliţiştii fac miercuri dimineaţă 17 percheziţii în Bucureşti şi în Ilfov, într-un dosar în care mai multe persoane sunt acuzate că abordau cetăţeni străini, pe care îi invitau să consume alcool, iar apoi, folosindu-le cardurile sau telefoanele, le sustrăgeau bani din conturi. Opt persoane urmează să fie duse la audieri, conform News.ro.
UPDATE 09.42 - Surse din anchetă afirmă că victimele înșelătoriilor erau turiști străini ademeniți de barmani, ospătari, angajate hostess și alți complici din unele baruri. Ei ar fi abordat turiștii pe stradă, se împrieteneau cu ei si le propunea sa le ofere diferite servicii: dansuri de la femei, băutură din partea casei. După ce se îmbătau, turiștilor străini le era „umflată nota de plată” sau li se foloseau codurile PIN ale cardurilor pentru efectuarea ilicită de plăți ulterioare în cadrul barurilor.
Conform surselor citate, autorii ar fi profitat că acești turiști străini, având în vedere că au o perioadă de ședere relativ scurtă în România, la care se adaugă durata unei eventuale proceduri judiciare, nu mai sesizează faptele comise împotriva lor. Pe parcursul cercetarilor au fost efectuate analize prin recoltarea de probe biologice de la victime, iar rezultatul acestora a aratat ca nu li s au dat si droguri. Li s a oferit exclusiv, în exces, alcool.
Metoda era destul de simplă: fie administratorii, fie barmanii, ospătarii, angajatele hostess, în momentul efectuării plăților, profitând de neatenția sau starea de ebrietate a clienților, ar fi tastat pe terminalul POS cifre suplimentare, spre exemplu, o consumație de 1.000 lei devenea 10.000 lei prin tastarea unui ”0” în plus, potrivit surselor din anchetă.
Ar fi fost și cazuri mai grave, de exemplu o victimă ar fi fost încuiata în interiorul unui club din Centrul Vechi de către mai multi barbati ce nu i-au permis să părăsească locația și ulterior aceștia ar fi efectuat fără drept mai multe operațiuni de retragere numerar de la diferite ATM-uri și POS-uri situate in București, multe tranzacții fiind efectuate folosind codul PIN al acestui card, mai spun sursele.
ȘTIREA INIȚIALĂ:
”În această dimineaţă, 12 iunie 2024, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigaţii Criminale, împreună cu poliţiştii Serviciului de Poliţie pentru Centrul Vechi – Poliţia Sectorului 3, pun în executare 17 mandate de percheziţie domiciliară şi opt mandate de aducere, în Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de furt, tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal, acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de tranzacţii financiare în mod fraudulos şi tăinuire” informează Poliţia Capitalei.
Conform anchetatorilor, suspecţii identificau persoane vătămate, de regulă cetăţeni străini, pe care le conduceau în incinta a două societăţi comerciale, ”sub pretextul consumului de alcool, în compania unor diverse persoane”.
”Ulterior, profitând de starea vulnerabilă a acestora, cauzată de efectul consumului de alcool, le-ar fi manipulat telefoanele mobile sau cardurile bancare, efectuând mai multe tranzacţii financiare sau procedau la transferarea unor sume de bani prin intermediul unor aplicaţii de banking, către diferite conturi. Din cercetări, s-a stabilit că în unele cazuri bănuiţii ar fi sustras sau ar fi deposedat, prin violenţă, persoanele vătămate de anumite bunuri, inclusiv prin lipsirea de libertate în mod ilegal a acestora”, conform Poliţiei Capitalei.
Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Serviciul de Investigaţii Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru furt, tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal, acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de tranzacţii financiare în mod fraudulos şi tăinuire.































Comentează