Uniunea Europeană va implementa o serie de actualizări la Sistemul Informatic Schengen pentru a proteja mai bine frontierele, într-un efort de consolidare a coordonării între ţările UE şi pentru o mai bună protecţie a graniţelor externe ale zonei de liberă circulaţie, a anunţat marţi blocul comunitar, informează dpa, preluată de Agerpres.
În urma recomandărilor Comisiei Europene, europarlamentarii şi statele membre au convenit asupra unei serii de măsuri care să consolideze principalul sistem informatic al Europei de gestionare şi securitate a frontierelor, pentru a combate mai bine criminalitatea transfrontalieră şi terorismul.
Aceste actualizări, care vor trebui puse în aplicare cel mai târziu până în 2021, vor include introducerea de alerte pentru persoane necunoscute căutate pentru infracţiuni, pentru cetăţeni non-UE ale căror cereri de rezidenţă au fost respinse şi pentru persoane care au nevoie de protecţie.
De asemenea, autorităţile vor fi obligate să înregistreze în sistem orice nouă interdicţie împotriva cetăţenilor ţărilor terţe şi să emită alerte pentru cazuri de terorism.
Sistemul va "utiliza şi mai eficient" amprentele şi imaginile faciale în scopul identificării.
Măsuri fără precedent de securitate luate de țările membre Schengen
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.422
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.422

489
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
489

1.506
UE pregătește intervenții pe piața energiei: Bruxellesul ia în calcul reactivarea planului de criză din 2022
1.506

1.732
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.732

11.920
BREAKING FOTO Cutii întregi cu sute de mii de euro găsiți de DNA în casa șefului ARR - Perchezițiile continuă
11.920

100
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
100

11.413
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
11.413

116
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
116

97
Ministrul Energiei din Grecia, Stavros Papastavrou: Europa a învăţat o lecţie în ultimii ani şi a învăţat-o nu tocmai simplu. Dacă securitatea energetică nu este consolidată, libertatea este fragilă
97

57
UE prelungește sancțiunile împotriva Iranului până în 2027
57

82
Pesimismul creşte în Europa pe fondul războiului cu Iranul, care afectează încrederea economică şi a consumatorilor
82

1.343
Hackerii au atacat site-urile UE: Comisia Europeană confirmă furtul de date
1.343

117
Comisia Europeană adoptă un program în valoare de 1,5 miliarde de euro pentru a stimula industria de apărare europeană și ucraineană
117
















Comentează