DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

MEC și Televiziunea Română organizează programul de formare pentru cadrele didactice - 'TeleȘcoala profesorilor': Acesta va fi difuzat din 24 august

tvr

Ministerul Educației și Cercetării (MEC), în parteneriat cu Televiziunea Română, organizează programul de formare pentru cadrele didactice - „TeleȘcoala profesorilor”. Acesta va fi difuzat din 24 august, anunță MEDIAFAX.

Pe durata a 15 cursuri, cadrele didactice vor avea posibilitatea să parcurgă conținuturi cu privire la utilizarea platformelor educaționale pentru susținerea de lecții on-line.

Citește și: Vladimir Putin a anunțat că a înregistrat primul vaccin anti-COVID-19 din lume, iar o fiică a sa și l-a injectat

Tematica abordată vizează funcționalitățile puse la dispoziție, în mod gratuit, de către Google și Microsoft, respectiv platformele G Suite for Education și Microsoft Office 365.

Difuzarea cursurilor de formare se va realiza începând cu data de 24 august, de luni până vineri, în intervalul orar 09:00-09:30, cu reluare în aceeași zi, în intervalul orar 15:00-15:30, pe postul TVR2. De asemenea, aceste cursuri vor fi disponibile atât pe canalul de YouTube al Televiziunii Române, cât și pe cel al Ministerului Educației și Cercetării.

„Pentru că educația trebuie să continue în orice condiții, Ministerul Educației și Cercetării vine în sprijinul tuturor cadrelor didactice din România prin acest program de formare, un program complementar-suport, menit să susțină învățarea on-line atât de necesară în condițiile actuale!”, a declarat ministrul Educației, Monica Anisie.

Citește și: Șoc total pentru Violeta Alexandru: A găsit birourile goale în timpul unei inspecții

Programul de formare desfășurat între Ministerul Educației și Cercetării se înscrie în Strategia de dezvoltare a competențelor cadrelor didactice pentru învățarea on-line.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.