Medic săltat de ofițerii DGA chiar în ziua de Crăciun: A cerut șpagă de mii de lei pentru o operație

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 28-12-2024

Actualizat: 28-12-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un medic din Olt, George Adrian Oprea, a fost săltat de ofițerii DGA după ce ar fi cerut șpagă pentru o operație, chiar în ziua de Crăciun.

La data de 26 decembrie 2024, ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Olt, la delegarea și sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, au realizat prinderea in flagrant a unui medic, după ce acesta a primit suma de 2500 lei de la o persoană.

Pacientul a sunat la DGA

Dosarul a fost înregistrat in urma unui apel efectuat la linia Call Center anticorupție 0800.806.806, în seara de 25.12.2024, de către aparținătorul unui pacient internat.

Apelantul a sesizat faptul că medicul aflat de gardă la Spitalul Județean Slatina a cerut suma respectivă pentru o operație ortopedică ce urma să fie efectuată a doua zi.

Procurorul a dispus reținerea pentru 24 de ore a medicului pentru cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.

Ieri, 27 decembrie 2024, inculpatul a fost prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă, fiind dispusă măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri