Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Teodor Meleșcanu, îi provoacă pe prezidențiabili la dezbateri în primul tur al acestor alegeri. La fel ca Victor Ponta, Meleșcanu vrea 2-3 dezbateri pe teme care țin de atribuțiile președintelui.
”Din punctul meu de vedere tema agentului acoperit s-a încheiat. Dacă mai există alte nelămuriri acestea trebuie clarificate nu la televiziuni, ci de autoritățile competente.
Președintele Traian Băsescu nu are prea multe de pierdut, dar România are.
Acest delir și această manipulare trebuie să înceteze pentru că românii au așteptări mari de la aceste alegeri și de la viitorul președintelui.
Vă propun ca noi, candidații la campania prezidențială, să organizăm o serie de dezbateri la care să participe cât mai mulți candidați sau toți, dacă se poate
Luni, 20 octombrie, fiecare din staff-urile de campanie să delege câte o persoană, care împreună cu staff-urile mass-media să progameze cel puțin 2-3 dezbateri în această campanie”, a declarat Teodor Meleșcanu.
Meleșcanu susține că i-a răspuns în scris lui Victor Ponta, cel care a transmis o invitație la dezbatere tuturor candidaților. ”I-am răspuns în scris domnului Victor Ponta și i-am spus că eu voi participa la orice dezbatere, cu o singură condiție: să mi se spună locul, data, ora și tema de dezbatere”, a completat Meleșcanu.
Comentează