Folosirea mercenarilor Wagner în Ucraina ar putea fi dezastruoasă pentru Putin

Două modele istorice pot fi revelatoare pentru evoluția legăturilor dintre mercenarii Wagner și sistemul politic al Rusiei, respectiv soarta lor după războiul din Ucraina.

Istoria relevă două tipare ale utilizării mercenarilor în războaie, care ar putea oferi perspective asupra rolului pe care joacă mercenarii Wagner în sistemul politic al Rusiei, arată Alexander Clarkson, de la King's College, într-o analiză apărută în World Politics Review.

În orașul bavarez Rain am Lech se află statuia lui Johann Tserclaes, conte de Tilly, ale cărui trupe mercenare au sprijinit armata împăratului german Ferdinand II împotriva protestanților în primul deceniu al Războiului de 30 de ani (1618 -1648).

Celebrat ca un erou de loialiștii imperiali, Tilly disprețuit de cealaltă parte beligerantă prin prisma crimelor oribile de război săvârșite în cursul asediului din Magdeburg (1631).

Monumentul - care comemorează moartea sa în luptele cu protestanții suedezi în 1632 - ignoră însă aceste detalii neplăcute.

Trupele lui Tilly erau compuse din mercenari numiți „Landsknechte” și au jucat un rol central în sprijinirea armatelor imperiale deficitare.

Istoria lor are în prezent un ecou în ceea ce se întâmplă azi în armata rusă, care folosește forțe mercenare ale contractorului privat Wagner și poate oferi un indiciu cu privire la viitor.

„Fără îndoială, comparațiile istorice cu evenimentele contemporane sunt o afacere riscantă. Fiecare conflict are propriul său context social unic, care nu poate fi lesne suprapus dinamicilor care modelează războaiele din alte epoci”, ține să reamintească analistul, menționând că trebuie totuși ținut cont de caracteristicile câmpului de luptă.

Două modele istorice pot fi revelatoare pentru evoluția legăturilor dintre mercenarii Wagner și sistemul politic al Rusiei, respectiv soarta lor după războiul din Ucraina.

Primul tipar ține faptul că mercenarii sunt de regulă strâns conectați cu elitele conducătoare. De altfel, așa cum au subliniat analiști precum Candace Rondeaux , Jack Margolin și Sergey Sukhankin, rădăcinile Grupului Wagner sunt mult mai adânci decât bănuiau mulți observatori în urmă cu câțiva ani. Aceștia au fost luați prin surprindere de rolul tot mai mare jucat de contractorii militari prima dată în cadrul invaziei ruse în Donbas (2014) și apoi în războiul civil din Siria (2015).

În anii ce au urmat destrămării URSS, o mare parte din personalul forțelor speciale au părăsit posturi prost plătite în serviciul de stat pentru contracte profitabile cu companii sau corporații conduse de oligarhi, precum Rosneft și Gazprom.

Rotația între unitățile de forțele speciale din armată și servicii și diverse entități private de securitate s-a intensificat până la a deveni o componentă a peisajului instituțional, în timpul ascensiunii lui Putin.

Creșterea dependenței statului rus de mercenari după 2013 – în operațiunile din Ucraina, Siria, Libia și republica centrafricană – în scopul proiectării influenței cu posibilitatea negării- nu a fost o întâmplare: a fost o evoluție bazată pe legăturile tot mai strânse între serviciile militare și de infirmații și oameni de afaceri-cheie ce ofereau servicii de securitate.

Rolul central jucat de oligarhul Evgheni Prigojin - care a beneficiat de contracte cu Ministerul rus al Apărării - sau de Dimitri Utkin - un fost ofițer al serviciilor de informații militare ale cărui simpatii față de grupurile neonaziste au permis recrutarea de adepți ai extremei dreptei în companiile militare private - ilustrează cât de neclare au devenit granițele dintre instituțiile statului și antreprenorii militari sub Putin.

Cazul oligarhilor Rusiei lui Putin nu e singular: În timpul Războiului de 30 de ani, antreprenori militari de succes precum contele de Tilly au fost inițial membri de rang inferior ai nobilimii care au profitat de oportunitatea de a ajunge în vârf.

La fel ca Prigojin și Utkin azi, marile căpetenii ale mercenarilor din secolul XVII și-au menținut loialitatea față de ordinea socială în care s-au născut, în timp ce au depins de ea pentru profituri uriașe. În ciuda reputației lor de tâlhari care acționează cu impunitate, de fapt mercenarii sunt puternic angajați în lupta pentru supraviețuirea unui statu-quo social ce reprezintă sursa lor constantă de venit.

Oricâte resentimente împotriva unui conducător s-ar fi acumulat în rândul Landsknechte de acum 400 de ani, sau s-ar aduna acum în rândul contractorilor privați ruși , cel mult ar urmări să-i înlocuiască pe cei de la vârful sistemului, mai degrabă decât să încerce să îl transforme.

Totuși, un al doilea tipar istoric arată că o prea mare dependență de mercenari riscă să creeze perturbarea severă a ierarhiei puterii, în pofida dedicării sincere a acestor antreprenori față de menținerea ordinii sociale.

Cu cât un stat se chinuie mai mult să găsească recruți și echipament adecvat pentru instituțiile sale oficiale de securitate, cu atât mai mult depinde de mercenari pentru a-și apăra interesele, fapt care sporește influența antreprenorilor militari în cadrul elitei conducătoare în detrimentul ofițerilor și funcționarilor consacrați.

Astfel de schimbări în echilibrul puterii în cadrul elitei conducătoare a unei armate au dus adesea la instabilitate și chiar la violență între facțiuni rivale.

De la începutul invazia Rusiei în Ucraina în februarie 2022, pierderile militari tot mai mari au determinat Moscova să se bazeze tot mai mult pe miile de mercenari furnizați de Grupul Wagner pentru a-și putea susține ofensiva.

Un lider mercenar poate dobândi o putere nefavorabilă pe câmpul de luptă, ducând la pierderea controlului asupra a ceea ce se întâmplă pe teren.

Ferdinand al II-lea a simțit asta pielea lui după ce l-a promovat pe Albrecht von Wallenstein - unul dintre rivalii acerbi ai lui Tilly - în 1623. La apogeul puterii sale, Wallenstein era cel care exercita un control mai direct asupra structurilor militare care apărau Imperiul decât o făcea împăratul său.

Trei secole mai târziu, oficialii guvernului francez au făcut aceeași greșeală, când, în anii 1970, au angajat mercenari precum Bob Denard pentru intervențiile militare în Africa. Denard și-a urmărit propriile ambiții în Insulele Comore și nu numai atât de neobosit încât, în cele din urmă, a provocat mai multe probleme decât a valorat ajutorul său.

O rețea extinsă care leagă ofițerii din GRU și VDV - serviciul de informații militare și, respectiv, unitățile aeropurtate de elită ale Rusiei - de mercenarii Wagner ar putea ajunge să concentreze suficientă putere în cadrul sistemului de putere încât să aibă impact asupra facțiunilor rivale din alte servicii de securitate și instituții militare.

Aspirația lui Wallenstein s-a încheiat cu asasinarea sa de către agenții lui Ferdinand al II-lea în 1634, în timp ce Denard a fost aruncat într-o închisoare din Paris în 1995 de către aceleași servicii de informații franceze care l-au sponsorizat.

Totuși, astfel de eforturi de a pune la punct mercenarii indisciplinați implică întotdeauna costuri substanțiale pentru un regim, fie în ceea ce privește violența necesară pentru a zdrobi o amenințare puternică, fie în ceea ce privește sumele uriașe necesare pentru a-i convinge să renunțe.

Un eventual eșec în Ucraina ar putea discredita serios armata rusă și slăbi capacitatea lui Putin sau a succesorilor săi de a ține în frâu mercenarii pe care i-au plătit și echipat. În cazul unui atare scenariu, externalizarea parțială din prezent a operațiunilor militare s-ar putea număra printre factorii care să destrame coeziunea statului rus însuși.