Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

MESAJ de ULTIMĂ ORĂ al lui Iohannis: Toleranţă zero...

Klaus Iohannis gradina Cotroceni

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis marţi un mesaj cu ocazia festivităţii de absolvire a promoţiei 2016 a Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", context în care le-a cerut absolvenţilor să aibă toleranţă zero faţă de faptele antisociale şi să fie un exemplu de conduită şi de responsabilitate pentru cetăţeni. 

El a susţinut, în mesajul transmis de consilierul prezidenţial Ion Oprişor, că Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", singura care pregăteşte specialişti pentru departamentele operative ale Ministerului Afacerilor Interne, are un rol esenţial în apărarea valorilor fundamentale ale statului de drept şi un impact direct asupra vieţii şi securităţii cetăţenilor.

Dacian Cioloș: Corupția și indiferența pot ucide 'social'

„Domnule rector,
Distinşi membri ai corpului profesoral,
Stimaţi absolvenţi,
Doamnelor şi domnilor,

Este un moment emoţionant pentru Promoţia 2016 de absolvenţi ai Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”. Instituția dumneavoastră, singura care pregătește specialişti pentru departamentele operative ale Ministerului Afacerilor Interne, are un rol esenţial în apărarea valorilor fundamentale ale statului de drept și un impact direct asupra vieţii şi securităţii cetăţenilor.

Dragi absolvenți,

Drumul pe care l-ați ales impune standarde profesionale și umane, maturitate și performanță. Sunt convins că formarea din interiorul Academiei de Poliție v-a pregătit pe deplin pentru acest drum și că veți face, astfel, cinste Ministerului Afacerilor Interne şi României.

Suntem într-un context complicat și în continuă schimbare, în care nevoia de securitate și siguranță a cetățenilor noștri reclamă profesionalism, promptitudine și rigoare din partea dumneavoastră, a celor care activați în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Nu aveți o misiune deloc ușoară. Dacă privim în jurul nostru, în regiune și în Europa, constatăm o creștere a fenomenelor infracţionale, a criminalităţii transfrontaliere, a traficului şi a consumului de droguri. Fenomenul migrației, amenințarea teroristă, dar și evoluţia situaţiilor din domeniul urgenţelor civile întregesc un tablou care impune atenție, capacitate de reacție și fermitate din partea dumneavoastră.

Principiul potrivit căruia nimeni nu este mai presus de lege trebuie să stea la baza activităţii ministerului, a componentelor sale şi a fiecăruia dintre dumneavoastră. În consecinţă, vă cer toleranţă zero faţă de faptele antisociale. Într-un stat de drept, legea nu se negociază, ea se respectă şi se aplică, astfel încât cetăţenii să simtă că trăiesc într-o Românie sigură.

Cred, în acelaşi timp, că este nevoie de mai multă solidaritate în societate împotriva acestor fenomene și vă îndemn să încurajați o astfel de solidaritate și să vă asumați fără ezitare obligaţiile profesionale şi civice specifice activităţii dumneavoastră.

Doamnelor şi domnilor,

Întotdeauna voi fi alături de Ministerul Afacerilor Interne şi vă voi susţine, convins fiind că prosperitatea, solidaritatea civică şi socială, precum şi evoluţia culturală nu se pot realiza decât într-un climat de ordine publică şi securitate naţională.

Aveţi datoria morală să fiți exemplu de conduită şi de responsabilitate pentru cetăţenii în mijlocul cărora vă veţi desfăşura activitatea şi pe care îi veţi servi. Îmi pun în dumneavoastră speranţa că veţi contribui cu succes la stoparea şi prevenirea faptelor antisociale, la creşterea siguranţei persoanei şi a proprietăţii private, precum şi la reducerea violenţei în societate.

Vă urez ca prin loialitate şi fidelitate faţă de ţară şi faţă de lege, prin faptele dumneavoastră şi rezultatele obţinute, să vă bucurați de aprecierea cetăţenilor acestei țări.

În tot ceea ce veţi face de aici înainte, în misiunile încredinţate, să nu uitaţi că întreaga dumneavoastră activitate se desfăşoară în slujba cetăţenilor şi a comunităţii, în baza respectării prevederilor Constituției și legilor ţării.

Totodată, adresez cuvinte de mulţumire dascălilor, care au contribuit la formarea și definitivarea pregătirii dumneavoastră, precum şi familiilor care v-au fost alături şi v-au susţinut.

Cu ocazia absolvirii şi avansării în grad, vă felicit şi vă doresc mult succes în activitatea dumneavoastră viitoare!”

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.