Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mesajul EMOȚIONANT al lui Dumitru Prunariu după moartea nepoatei sale

Dumitru Prunariu spune că nu a dorit ca moartea nepoatei sale să devină subiect de dezbateri interminabile la televiziuni, în condiţiile în care familia nu acuză pe nimeni de producerea tragediei, şi face un apel către mass media să permită membrilor familiei să o plângă pe micuţă în linişte.

Dumitru Prunariu, vorbind în numele familiei, a declarat, pentru Mediafax, că nu acuză pe nimeni de decesul nepoatei sale de 11 ani.

El a precizat că familia nu pregăteşte nicio acţiune în instanţă şi nu a cerut şi nici nu va cere nicăieri vreo verificare privind activitatea medicilor care i-au consultat şi tratat nepoata, referindu-se atât la personalul ambulanţei private, cât şi la cel de la Institutul Matei Balş.

"Nu am acuzat pe nimeni şi nici nu o vom face. Nu dăm în judecată pe nimeni şi nici nu cerem vreo anchetă la Ministerul Sănătăţii sau Colegiul Medicilor. Considerăm că medicii şi-au făcut datoria. Nu dorim nici ca presa să caute vinovaţi pentru drama noastră şi să asistăm la o judecată în direct", a declarat Dumitru Prunariu.

Prunariu mai spune că mesajul postat pe Facebook a fost pur şi simplu un mod de a-şi împărtăşi durerea cu cei apropiaţi, fără a dori ca aceasta să devină subiect de dezbateri interminabile la televiziuni.

"Suntem necăjiţi de felul în care este reflectată în media drama prin care trece familia noastră şi facem un apel către reprezentanţii mass media să ne respecte intimitatea în aceste momente. Traversăm o perioadă foarte grea. Cuvintele sunt prea mici pentru a ne exprima suferinţa. De aceea, vă rugăm să ne permiteţi să ne plângem copila în linişte şi cu decenţă. Dumnezeu să o odihnească în pace!", a mai spus Prunariu.

Nepoata cosmonautului Dumitru Prunariu, Arina, în vârstă de 11 ani, a murit de meningită, duminică, la scurt timp după ce a fost dusă, în stare gravă, la Institutul "Matei Balş" din Bucureşti.

"Nepotica noastră Arina s-a făcut îngeraş. O meningită fulminantă ne-a răpit-o în câteva ore", a scris Dumitru Prunariu pe pagina sa de Facebook.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, fata s-a simţit foarte rău, iar părinţii au chemat o ambulanţă, fiind trimis un echipaj de la o salvare privată, care i-ar fi pus diagnosticul de faringo-amigdalită şi enterocolită şi i-ar fi dat tratament pentru aceste boli. Duminică dimineaţă, pentru că fata se simţea tot mai rău, părinţii au dus-o la Institutul "Matei Balş", unde medicii i-au pus diagnosticul de infecţie meningococică severă, iar câteva ore mai târziu a decedat.

Parchetul Tribunalului Bucureşti a deschis un dosar de moarte suspectă în cazul nepoatei lui Dumitru Prunariu, în urma unei sesizări transmise de Spitalul Colentina, unde a fost dus trupul neînsufleţit al fetei.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.