Mesajul liderului senatorilor PSD, după vestea bună dată pensionarilor

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 06-09-2016

Actualizat: 06-09-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Plenul Senatului a adoptat, cu 66 de voturi 'pentru', 18 de voturi 'împotrivă' şi 5 abţineri propunerea legislativă prin care se elimină impozitul pe venit de 16%, datorat pentru pensiile mai mari de 1.050 de lei.

„Votul celor 66 de senatori inseamna, in primul rand, o reparatie morala, dar si legislativa pentru batranii nostri. Initiativa legislativa, care apartine senatorilor PSD si ALDE, este anume gandita pentru cei care ne-au crescut si ne-au indrumat pasii in viata, astfel încât nicio pensie nu va mai fi supusă taxării. Nu ne putem bate joc, de trecutul nostru si de bunicii nostri”, este de parere Mihai Fifor, liderul Grupului PSD din Senatul Romaniei si Presedinte al Consiliului National PSD.

Dupa ani grei de munca, batranii nostri merita tot respectul, sprijinul nostru si o batranete mai usoara, fara un impozit pe venit! In ciuda opozitiei inversunate, venita din partea PNL, legea a trecut de votul Senatului”, este de parere Presedintele Consiliului National PSD.

Propunerea legislativă abroga articolelor potrivit carora cota de impozit este de 16% şi se aplică asupra venitului impozitabil corespunzător fiecărei surse din fiecare categorie pentru determinarea impozitului pe veniturile din pensii, de asemenea se refera si la articolul legat de stabilirea venitului impozitabil lunar din pensii, precum şi a articolului care reglementează reţinerea impozitului din venitul din pensii.

De asemenea, este eliminat şi articolul potrivit căruia deducerea personală se acordă pentru persoanele fizice care un venit lunar brut de până la 1.500 lei.

„Senatul a fost prima Camera sesizata in aceasta problema. Iar Social democratii au votat cu totii aceasta initiativa legislativa. Sunt optimist ca si deputatii, care au ultimul cuvant legat de veniturile pensionarilor, vor acorda, si ei, un sprijin varstnicilor din Romania”, a concluzionat Mihai Fifor, liderul Grupului PSD din Senatul Romaniei.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri