Un grup de femei pasionate de porturile populare străvechi a iniţiat, în anul 2023, de Ziua Iei, un proiect denumit "Atelierul Cămăşii cu Ciupag", cu sprijinul Casei de Cultură şi a Muzeului Etnografic ''Anton Badea'' din Reghin, pentru a revitaliza confecţionarea unor cămăşi specifice portului popular cu trup vânăt, întâlnit doar pe Valea Mureşului Superior şi în câteva localităţi din Câmpia Transilvaniei, potrivit Agerpres.
Acestei iniţiative i s-au alăturat şi tineri. Unul dintre aceştia, Darius Sebastian Luca, a câştigat anul trecut Olimpiada Naţională a Meşteşugurilor Tradiţionale la cămaşa cu ciupag.
Ciupagul este partea de sus a iei, din zona gâtului, care are cusături deosebite, de culoare roşie. El este realizat din încreţiturile care ornamentează cămaşa în partea cea mai vizibilă, mai ales că în anotimpul mai rece femeia purta un pieptar, iar astfel ciupagul era partea cea mai vizibilă şi trebuia frumos ornamentat. În zona Văii Mureşului Superior şi a Văii Gurghiului, femeile văduve purtau cămaşa cu ciupag negru, iar, cu timpul, au apărut cămăşi cu ciupag albastru sau maro, însă cele roşii sunt predominante.
"Ideea să înfiinţăm o şezătoare a fost a doamnei doctor Maria Mirabela Suciu, care este director medical la Spitalul din Reghin. Eu lucrez la Maternitate, la sala de naşteri, şi ne întâlnim în funcţie de cum suntem de tură, fiindcă în şezătoare avem multe mame, bunici care nu pot veni de fiecare dată. Nu avem un program strict în care să ne întâlnim, dar ne susţinem şi ne sprijinim cu tot ce este necesar. Pe 24 iunie, împlinim doi ani de la deschiderea şezătorii, în care activăm aproape 20 de persoane. Nu reuşim să ne întâlnim chiar toate de fiecare dată, dar ne străduim. Avem un proiect foarte frumos, 'Cămaşa cu ciupag şi catrinţa cu trup vânăt', unde avem mai mult de 10 persoane, poate până în 15 persoane care deja lucrează la ciupag. Avem în plan şi catrinţele, dar încă n-am ajuns să lucrăm şi la ele. Dorinţă avem, încă nu avem timpul necesar aşa cum ne-am dori", a declarat, pentru AGERPRES, coordonatoarea activităţilor şezătorii, Felicia Daniela Bugnar.
Ea spune că această pasiune a venit ca o bucurie pentru doamnele care au îmbrăţişat-o şi le aduce pace sufletească.
"Anul trecut, s-a înscris în şezătoare un elev din Reghin, care studia la Seminarul din Alba Iulia şi a participat la faza judeţeană a Olimpiadei meşteşugurilor tradiţionale şi a luat locul I pe judeţul Alba. După aceea a fost la finala pe ţară, la Muzeul Astra din Sibiu, şi, în iulie 2024, a luat locul I la cămaşa cu ciupag şi încă două premii speciale. Este vorba despre Darius Sebastian Luca, care avea atunci 17 ani, fiind îndrumat de Mădălina Mariş, în echipă cu mine", a adăugat Felicia Daniela Bugnar.
În privinţa modelelor alese, aceasta a dezvăluit că o sursă de inspiraţie a fost o expoziţie a Muzeului "Anton Badea" din Reghin, care deţine numeroase cămăşi cu ciupag, iar în colecţia de fotografii de familie a Mădălinei Mariş, una dintre membrele şezătorii, a fost descoperit un model aparte, care acum este replicat.
"Am luat o parte din modele de la muzeu, însă ne-am inspirat şi dintr-o fotografie a Mădălinei Mariş, o fotografie în care bunica ei era îmbrăcată în cămaşă cu ciupag. Fireşte că a fost adevărată aventură ca să scoatem modelul de pe acea fotografie. E un model deosebit la care lucrez şi eu acum. Mai avem un model de pe Valea Gurghiului, cusut de Gabriela Suciu, apoi Lia Moldovan care, tot aşa, coase o cămaşă de pe Valea Gurghiului, ea având rădăcinile în partea aceea. Nu e foarte simplu să coşi un ciupag. Sunt nişte etape sau faze ale ciupagului la care trebuie să apelezi la cineva specializat. Eu am terminat săptămâna asta un ciupag pe care l-am început în urmă cu un an şi trei luni, este pentru nepoţica mea de 7 ani, care are ziua de naştere în 24 iunie. Nepoţica mea este iubitoare de costum popular şi sunt încântată să-i fac bucuria asta. Am început de câteva luni un ciupag şi pentru fiica mea şi care sper să termin tot până în 24 iunie, astfel încât să se îmbrace şi fiica mea şi nepoţica în astfel de cămăşi", a precizat Felicia Daniela Bugnar.
Membrele şezătorii de la Reghin au apelat, pentru îndrumare, la o serie de specialişti, precum Mărioara Jiga, colecţionar de costume populare din Târgu Mureş, dar şi la Elena şi Ioan Pascu din Mălâncrav, judeţul Sibiu, care au ţesut o pânză specială la război.
"Am aşteptat opt luni să ne ţeasă pânza la război pentru că era o comandă specială, având o lăţime de 70 centimetri. Elena Pascu lucrează în mod normal la lăţime de 60 de centimetri. Mădălina Mariş chiar a urmat un curs de doi ani la Mălâncrav, pentru a învăţa să ţeasă la război", a precizat Felicia Daniela Bugnar.
Mădălina Mariş ne spune că Şezătoarea de la Reghin a reuşit să închege o comunitate în jurul cămăşii cu ciupag, cu sprijinul Casei de Cultură din Reghin, al Muzeului Etnografic "Anton Badea", sub îndrumarea etnologului Maria Borzan şi a directoarei muzeului, Roxana Man.
"Proiectul dedicat cămăşii cu ciupag şi catrinţei cu trup vânăt a pornit pentru multe dintre noi dintr-o dorinţă simplă, dar profundă: aceea de a avea o cămaşă de acasă. Una care să nu fie doar inspirată de stilul tradiţional, ci să urmeze cu adevărat rigoarea unei piese autentice, specifice zonei natale. Documentându-ne, am descoperit că această formă de port - odinioară emblematică în satele Mureşului şi ale Transilvaniei - aproape a dispărut. Astăzi, cămaşa cu ciupag mai poate fi găsită doar în muzee sau fotografii vechi, nu şi în viaţa sau memoria comunităţii. De aceea, scopul nostru e dublu: pe de o parte, să ne recucerim identitatea locală, iar pe de altă parte, să transmitem mai departe meşteşugul. Nu doar să-l admirăm, ci să-l reînviem, concret, acasă, cu mâinile noastre", a declarat, pentru AGERPRES, Mădălina Mariş.
Grupul a ales cămaşa cu ciupag şi catrinţa cu trup vânăt pentru că sunt exact piesele care definesc această zonă folclorică.
"Cămaşa cu ciupag şi catrinţa cu trup vânăt formează portul specific local, iar alegerea lor a fost una firească, chiar dacă nu uşoară. Aceste piese sunt mai complexe decât alte modele, implică tehnici migăloase şi o rigoare aparte în coasere, dar tocmai acest specific le dă unicitate. Este costumul care a fost purtat aici vreme de generaţii, un simbol al locului şi al femeilor care l-au creat. Nu ne-am dorit un model generic, ci ceva care chiar spune o poveste locală - a noastră. Cea mai spectaculoasă tehnică folosită la cămaşa cu ciupag este broderia pe cutuliţe - adică pe creţuri. E o tehnică migăloasă: mai întâi, pânza se încreţeşte, apoi se brodează direct pe muchia cutelor. Ceea ce rezultă este o cusătură compactă, cu motive geometrice - romburi, coarne de berbec etc. - toate având un simbolism ancestral. Tehnica necesită precizie şi răbdare şi este, în sine, o artă textilă de patrimoniu. Pentru cine nu a mai lucrat astfel de cusături poate fi o provocare, dar nu e nimic imposibil: majoritatea participantelor la proiect cos acum prima lor cămaşă şi, pentru fiecare din ele, fiecare linie brodată e un pas spre recuperarea unei comori uitate", a explicat Mădălina Mariş.
La realizarea modelelor de pe ciupag, grupul se ghidează după modele vechi, autentice, aflate în colecţiile muzeelor din Reghin, Târgu Mureş, Bistriţa sau Cluj.
"În plus, ne bazăm pe albume dedicate tradiţiei cusutului, pe cercetări etnografice şi pe fotografii de familie sau de epocă. Pentru prima mea cămaşă cu ciupag am ales să reconstitui modelul cămăşii străbunicii mele, dintr-o fotografie de la începutul secolului XX. A fost o muncă de cercetare, de adaptare, dar şi de emoţie - pentru că în timp ce coseam, simţeam că refac o legătură cu femeile din neamul meu. Ghidarea tehnică vine din mai multe direcţii - din experienţă personală, din consultarea cu muzeografi şi etnologi, dar mai ales din comunităţile în care coasem împreună, fie acestea cu prezenţă fizică sau online. Arta cusutului atrage zeci de mii de românce, în diverse comunităţi vii, cu participare şi schimb de informaţii: 'Atelierul cămăşii cu ciupag', coordonat de Felicia, 'Arta Acului' la Cluj, 'Semne cusute', 'Măiestria', din care fac parte şi unde ghidăm şi colaborăm online cu femei din peste 25 de ţări, pentru a coase cămăşi româneşti de sărbătoare", a subliniat Mădălina Mariş.
Cămăşile cu ciupag sunt cusute atât pe pânză ţesută în casă, special aleasă pentru acest proiect, cât şi pe pânză industrială, cum se folosea în Transilvania.
"Încercăm să păstrăm autenticitatea şi în ceea ce priveşte materialele, nu doar modelele sau tehnica. Timpul necesar pentru realizarea unui ciupag variază - dar poate dura între 3 şi 6 luni. Este o muncă de răbdare, de migală, dar care aduce claritate în gând. E o formă de meditaţie, potrivită femeii moderne, care are un job şi viaţă solicitante. Doamnele din Şezătoarea Reghin se întâlnesc săptămânal, iar eu, din păcate, nu pot fi fizic acolo atât de des. Însă ne conectăm constant online şi colaborăm în ritmul fiecăreia. Ce este minunat e că s-a creat o comunitate activă, în care oamenii împărtăşesc resurse, îşi oferă sfaturi şi învaţă unii de la alţii, indiferent de vârstă sau loc. (...) Aceste legături între generaţii, între sate şi oraşe, între ţări, sunt o parte esenţială a proiectului", a afirmat Mădălina Mariş.
Ea îşi aminteşte că a crescut cu femei care coseau şi ţeseau - străbunica, bunica, mama - dar care nu mai făceau piese de port popular, aşa că a decis să reînvie meşteşugul după zeci de ani.
"Tradiţia cusutului de cămăşi se pierduse deja în familie. A fost nevoie de peste 40 de ani ca cineva să o readucă înapoi. Nu ştiu dacă pot explica foarte clar ce m-a împins să încep primul proiect, dar ştiu sigur de ce am continuat: pentru bucuria actului creator, pentru liniştea pe care o aduce cusutul, pentru legătura pe care o creează cu alte femei pasionate şi, mai ales, pentru dragostea faţă de cămaşa autentică românească şi tot ce reprezintă ea. E şi o formă de luptă împotriva kitsch-ului şi a consumerismului. Pentru o femeie de azi, o cămaşă cusută cu rigoare nu e doar un obiect de patrimoniu, ci şi o piesă fashion, care aduce în garderoba noastră o poveste, un sens, o nobleţe. Când e realizată cu grijă şi cunoaştere, devine cu adevărat o piesă de haute couture, cu rădăcini şi simbolistică adânci şi aripi largi", a conchis Mădălina Mariş.
Directorul Muzeului Etnografic ''Anton Badea'' din Reghin, Roxana Maria Man, a declarat că portul popular cu trup vânăt este extraordinar de complex şi că fiecare port este unic.
"La catrinţa cu trup vânăt broderia se află în partea de jos, dispusă în registru compact, însă nicio catrinţă nu seamănă cu cealaltă, fiecare având alt decor, alte motive, doar trupul catrinţei este acelaşi. La fel şi cămăşile, nicio cămaşă nu seamănă cu cealaltă, fiecare cămaşă având decorul ei, ornamentul ei. Chiar şi punctul de coasere diferă. Pe o cămaşă putem întâlni trei, şase puncte de coasere - peste fire, în încreţ, brodat în încreţ, depinde de cât de vrednică era femeia care o cosea. Cămaşa cu ciupag este o cămaşă de tip carpatic, încreţită la gât, componentă a costumului tradiţional românesc, cel mai vechi care s-a purtat în Transilvania, împreună cu catrinţele cu trup vânăt. Cămaşa cu ciupag este realizată din in sau cânepă, combinată cu bumbac, iar elementul decorativ principal este ciupagul, în formă de trapez amplasat sub gulerul cămăşii, cusut printr-o tehnică veche - pe muchiile creţurilor, cu motive predominant geometrice", a precizat directorul Muzeului Etnografic ''Anton Badea'' din Reghin, Roxana Maria Man.
Pe lângă ornamentul de la gât, care ţine trupul cămăşii, unele cămăşi au şi un decor pe mânecă la şirul peste cot realizat în alt punct de coasere, în punctul pe scris, şi decorul care marchează cheiţele de pe mânecă. De asemenea, încreţuri sau ornamentaţii ale mânecii la cămăşile populare femeieşti se mai regăsesc şi la volanul cămăşii şi pe brăţara cămăşii.
Muzeul Etnografic ''Anton Badea'' din Reghin deţine o colecţie impresionantă de cămăşi, dintre care trei sunt cu adevărat deosebite, fiind incluse în tezaurul naţional. Două dintre cămăşile de tezaur provin de la Logig, ambele sunt de la începutul secolului XX, una este din pânză de bumbac şi cânepă, cu dantelă, ţesută în două iţe, brodată pe creţuri, cu broderie plină, încheiată cu acul, iar a doua este de pânză de bumbac şi cânepă, cu dantelă, ţesută în două iţe, brodată la fir, brodată pe creţuri.
A treia cămaşă de tezaur, de la sfârşitul secolului XIX - începutul secolului XX, provine din localitatea Săcalu de Pădure, este din pânză de bumbac, cu dantelă şi mărgele, ţesută în două iţe, cu broderie plină, cusută pe dos.
Comentează