Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Meta dezminte că i-a acordat guvernului kazah acces exclusiv la sistemul Facebook de raportare a conţinutului

Facebook
meta

Proprietarul Facebook, Meta Platforms, a dezminţit marţi afirmaţia guvernului kazah că i-a acordat acces exclusiv la sistemul de raportare a conţinutului reţelei sociale, relatează Reuters.

În ceea ce a numit un comunicat comun cu Facebook, guvernul kazah a susţinut luni că a primit acces exclusiv ca soluţie de compromis după ce ţara din Asia Centrală a ameninţat că va bloca Facebook pentru milioane de utilizatori locali, potrivit Agerpres.

Cabinetul de la Nur-Sultan a declarat că un acord, care ar fi fost primul de acest gen în regiunea post-sovietică a Asiei Centrale, ar eficientiza procesul de eliminare a conţinutului considerat ilegal de Kazahstan.

Dar purtătorul de cuvânt al Meta, Ben McConaghy, a declarat că compania are un canal online dedicat guvernelor din întreaga lume de raportare a conţinutului pe care îl consideră că încalcă legislaţia locală.

"Urmăm un proces global consistent de evaluare a cererilor individuale - independente de orice guvern - în conformitate cu

politicile Facebook, legile locale şi standardele privind drepturile internaţionale ale omului", a spus el într-un e-mail către Reuters.

"Acest proces este acelaşi în Kazahstan ca şi în celelalte ţări din întreaga lume", a precizat el.

Meta Platforms nu a publicat comunicatul numit de Kazahstan drept unul comun, deşi site-ul local de ştiri Zakon.kz l-a citat pe ministrul informaţiei, Aida Balaeva, insistând că textul acestuia fusese convenit cu compania.

Parlamentul naţiunii bogate în petrol a început în septembrie să lucreze la un proiect de lege care să permită guvernului blocarea reţelei sociale şi aplicaţiilor de mesagerie, cu excepţia cazului în care dezvoltatorii acestora deschid birouri în ţară şi desemnează directori personal responsabili pentru examinarea plângerilor autorităţilor.

Deputatul Aidos Sarim, unul dintre iniţiatorii proiectului de lege, a declarat luni pe pagina sa de Facebook că proiectul de lege

a deschis calea pentru discuţii cu giganţii tech.

Criticii proiectului de lege au acuzat autorităţile ţării de 19 milioane de locuitori că încearcă să obţină noi instrumente de cenzură, în timp ce autorii proiectului susţin că acesta urmăreşte prevenirea hărţuirii cibernetice şi răspândirii de conţinuturi periculoase.

Potrivit guvernului, în Kazahstan sunt cel puţin 3,2 milioane de utilizatori Facebook. Alte aplicaţii Meta Platforms precum Instagram şi WhatsApp sunt şi mai populare.

Facebook se confruntă de mult timp cu critici din partea grupurilor pentru apărarea drepturilor că este prea indulgentă faţă de cererile guvernamentale privind cenzura.

Reţeaua a evitat în mare parte să fie oprită în ţări precum China, unde a fost multă vreme blocată, dar s-a confruntat cu presiuni în acest an în mai multe state, inclusiv India, Vietnam şi Myanmar.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.