DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Meteorologii au emis cod galben de ploaie, ninsoare și vânt puternic în Bulgaria: MAE a emis o atenționare pentru români

www.digi24.ro
nori, fulger, vreme rea

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Bulgaria că, în conformitate cu datele transmise de Institutul de Meteorologie şi Hidrologie local, în cursul zilei de marţi, 21 de regiuni vor fi afectate de precipitaţii sub formă de ploaie şi ninsoare, însoţite în anumite zone şi de vânt puternic, informează Agerpres.

Citește și: Alertă de călătorie în Croația: cod portocaliu și roșu de vânt puternic

Potrivit MAE, au fost emise următoarele coduri de atenţionare meteorologică: cod galben de ninsoare, însoţită de vânt puternic, în regiunea Smolian (stratul de zăpadă depus va atinge 10-15 cm); cod galben de ninsoare şi ploaie, în regiunile: Montana, Vraţa, Loveci, Gabrovo, Veliko Târnovo, Târgovişte, Razgrad şi Shumen (stratul de zăpadă va atinge 5-10 cm); cod galben de ploaie, însoţită de vânt puternic, în regiunile: Burgas, Yambol, Kârdjali şi Haskovo (în zonele montane, precipitaţiile pot depăşi cantitatea de 20 l/mp); cod galben de ploaie în regiunile: Pleven, Ruse şi Silistra; cod galben de vânt puternic în regiunile: Kiustendil, Blagoevgrad, Varna, Dobrici şi Sliven.

Se recomandă ca şoferii să conducă preventiv, cu viteză adecvată şi să aibă autovehiculele echipate pentru circulaţie pe drumurile publice în condiţii de iarnă, să respecte strict semnalizarea rutieră temporară montată şi indicaţiile/semnele organelor de control aflate la faţa locului. Pe perioada instituirii codurilor de atenţionare meteorologică este posibil ca unele categorii de drumuri să fie închise circulaţiei rutiere din cauza formării troienelor de zăpadă sau a vizibilităţii reduse, în condiţii de viscol puternic, arată MAE într-un comunicat transmis AGERPRES.

MAE precizează că se pot obţine informaţii actualizate despre starea vremii de pe site-ul www.weather.bg, informaţii despre starea actuală a drumurilor de pe aplicaţia gratuită LIMA (n.a.- deocamdată doar în limba bulgară) www.lima.api.bg, de pe pagina de Internet a Agenţiei "Infrastructura Rutieră" - www.api.bg şi non-stop de la numărul de telefon 070013020. În cadrul Agenţiei menţionate funcţionează, pe parcursul întregului an, în regim non-stop, Centrul Situaţional, care colectează şi sintetizează datele privind situaţia drumurilor republicane/publice.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://sofia.mae.ro, www.meteoalarm.eu, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia ''Călătoreşte în siguranţă" (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.