DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Mihai Fifor: Până la finalul anului, Armata română va achiziţiona primul sistem Patriot

Inquam Photos / Octav Ganea
mihai fifor

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a declarat, miercuri, că până la finalul acestui an Armata română va achiziţiona primul sistem Patriot şi a anunţat că a fost demarată negocierea şi pentru cumpărarea tot din Statele Unite a încă 36 de avioane F16, informează news.ro.

Ministrul Apărării a precizat că în vizita pe care tocmai a făcut-o în SUA a asigurat încă o dată partenerul american de faptul că România doreşte să dezvolte în continuare relaţia cu Statele Unite, prin dezvoltarea bazei de la Mihail Kogălniceanu, prin dezvoltarea bazei de la Câmpia Turzii, printr-o prezenţă cât se poate de serioasă de asemenea în zona Mării Negre.

Mihai Fifor i-a adresat secretarului Apărării, Jim Mattis, invitaţia de a face o vizită în România şi şi-a exprimat speranţa că acesta va confirma o vizită în perioada imediat următoare.

În SUA, ministrul Apărării a avut întâlniri şi cu reprezentanţii companiilor din industria de apărare: ”Sunt companii cu care ne întâlnisem şi la Bucureşti, atât la Ministerul Economiei, cât şi la Ministerul Apărării, sunt companii interesate să vină să investească în industria de apărare românească, pentru că - aşa cum a spus-o şi primul ministru şi o întăresc şi eu de fiecare dată - noi nu am plecat la cumpărături cu banii statului român, ci ne dorim ca prin perteneriatele pe care le vom avea cu companiile din industria de apărare fie din Europa, fie din SUA să putem să retehnologizăm industria de apărare românească, să repornim această industrie, să facem transfer de tehnologie prin cooperare industrială şi de know-how, pentru că eu cred că este important ca aceşti bani să se întoarcă şi în industria de apărare românească.”

În ceea ce priveşte achiziţionarea sistemului Patriot, Fifor a explicat că este vorba despre este o achiziţie de tip guvern la guvern şi în aceste condiţii nu se discută despre offset.

”Există alte clauze care se referă la mentenanţă şi mentenanţa se va face în România, la una dintre companiile româneşti, o să rămână să vedem la care. Ce pot să vă spun şi să vă asigur este că până la finele anului Armata română va achiziţiona primul sistem Patriot. Aşteptăm scrisoarea de acceptare din partea Statelor Unite pentru a putea să treceme la contractare şi să putem achiziţiona primul program”, a precizat ministrul Apărării.

Mihai Fifor a adăugat că, în discuţiile cu secretarul american al Apărării, partea română a solicitat eşalonarea plăţii sistemelor Patriot, ”pentru că este pe de o parte o dovadă de predictibilitate, pe de altă parte este mult mai convenabil pentru noi să putem să asigurăm pe următorii ani achiziţionarea acestor sisteme”.

”Tot până la finele anului sper să putem să finalizăm negocierea cu cei de la General Dynamics şi să pornim colaborarea între Uzina Mecanică Bucureşti şi General Dynamics şi totodată până la finele anului să achiziţionăm primele zece transportoare blindate Piranhia din acest program”, a mai declarat ministrul.

În ceea ce priveşte programul de achiziţie a avioanelor multirol, Fifor a menţionat că săptămâna viitoare se încheie  programul prin care au fost cumpărate avioanele F16.

”Suntem în discuţii avansate pentru achiziţionarea a încă 36 de astfel de aparate din SUA, nu din Portugalia. Am trimis documentele necesare pentru a vedea preţul de achiziţie. Suntem la debutul acestei negocieri şi sperăm că vom reuşi să achiziţionăm încă 36 de avioane”, a anunţat ministrul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.