Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mihai Tudose provoacă turbulențe în PSD! Pleșoianu a luat foc după declarația lui Ciolacu: 'Dragi colegi deputați și senatori din PSD, îmi pare rău să vă anunț'

sursa FOTO: Inquam
plesoianu congres

Deputatul PSD Liviu Pleșoianu a luat foc după ce Marcel Ciolacu a spus recent că este posibil ca fostul premier Mihai Tudose, care a demisionat din Pro România, să se întoarcă în rândurile social-democraţilor. „Este posibil. Este posibil să se întoarcă. Trebuie avută o discuţie în interiorul organizaţiei de la Brăila şi ţinând cont că domnul Tudose e un europarlamentar din 36, nu e un parlamentar din 465, câţi sunt în Parlamentul României”, a spus Ciolacu. Declarația liderului interimar al PSD l-a scos din sărite pe Pleșoianu, care comentează sarcastic afirmația acestuia.

BREAKING: CSM a SUSPENDAT judecata acțiunii disciplinare a procurorului din cazul Caracal, Ovidiu Popescu

„Dragi colegi deputați și senatori din PSD, îmi pare rău să vă anunț, dar fiecare dintre dvs. este doar "un parlamentar din 465". Jucați în Liga a 4-a, așa cum vă transmite domnul Ciolacu. Sunteți nesemnificativi prin cantitate și ar trebui să vă lipiți afișe pe uși și pereți cu chipul domnului Mihai Tudose, care, spre deosebire de dvs., joacă în Liga Campionilor, fiind "un europarlamentar din 36".

Acum îmi explic și gestul meu complet greșit de a nu-l vota pe domnul Tudose premier. Fiind doar "un parlamentar din 465", nu am putut înțelege anvergura europeană a celui care avea să devină "un europarlamentar din 36". În plus, statutul meu precar cauzat de situația că sunt doar "un parlamentar din 465" m-a determinat să critic în mod eronat și prefața-Maior + postfața-Coldea din cartea celui care urma să fie "un europarlamentar din 36". De asemenea, demnitatea de duzină conferită de aceea că sunt doar "un parlamentar din 465" m-a împins spre greșeala de a considera mizerabile următoarele afirmații ale Eminenței Sale Tudose ("un europarlamentar din 36"):

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului PSD:
"Nu a fost atât o moțiune împotriva unui guvern, cât o moțiune pentru România!"

Acordarea votului de încredere pentru Guvernul Orban:
"Eu consider că astăzi va trebui să avem un Guvern, din mai multe motive, toate extrem de serioase și de grave. Nu știu cât de bun sau rău va fi viitorul Guvern, dar orice este mai bun decât haosul de azi!"

Dragi colege, dragi colegi, vă rog să țineți cont de evaluarea domnului Ciolacu și să admiteți precaritatea demnității dvs. publice. Primul pas, întotdeauna, este acceptarea propriei condiții... Apoi, următorul pas e reprezentat de raportarea la modele, la ELITE. Căutați pe GOOGLE o fotografie cu domnii Tudose și Ciolacu, decupați-l doar pe domnul Tudose (în fond, Ciolacu e și el, conform propriei analize, doar "un parlamentar din 465") și lipiți poza pe perete. Astfel, de fiecare dată când intrați și ieșiți din casă, vă veți reaminti de propria nimicnicie și veți putea să vă închinați la cel care, spre deosebire de dvs., e "un europarlamentar din 36"!

Semnat:
"un parlamentar din 465"”, scrie Pleșoianu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.