Mii de morți de coronavirus au fost raportați retroactiv în ultimele zile în bilanțurile GCS. Practic, în fiecare buletin emis de Grupul de Comunicare Strategică în ultimele zile numărul persoanelor decedate de coronavirus depășește numărul cazurilor noi, iar autoritățile vin cu precizări vagi, explicând că sutele de morți adăugate la buletinul zilnic sunt din anul 2020.
Ceea ce nu spun cei de la GCS este însă cum s-a stabilit cauza decesului pentru sutele de persoane care sunt raportate zilnic ca fiind moarte de coronavirus în 2020, însă sunt luate în evidență abia acum. Știripesurse.ro a cerut DSP Timiș să explice cum au fost stabilite cauzele deceselor pentru morții raportați retroactiv în județ, iar răspunsul e unul care nu lasă loc de dubii. Cei de la DSP nu au răspuns la întrebarea noastră, dacă se fac autopsii pentru a se analiza cauza decesului, lăsând de înțeles că aceste proceduri lipsesc.
"La nivelul județului Timiș au fost efectuate verificări privind situația raportărilor unităților sanitare realizate în cele două platforme informatice, pentru a observa daca există diferențe între numărul de decese COVID -19", anunță DSP Timiș. Cu alte cuvinte, morții sunt raportați prin compararea de tabele și nu prin proceduri medicale care să ateste cauza decesului.
Comentează