Mike Pompeo amenință Iranul cu războiul: războiul nervilor în Golf

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 15-05-2019

Actualizat: 15-05-2019

Article thumbnail

Sursă foto: cnn.com

Statele Unite nu vor război cu Iranul, dar vor reacţiona adecvat dacă vor fi atacate obiective americane, a declarat marţi seară secretarul de Stat Mike Pompeo după întrevederea cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, potrivit Mediafax.

"În mod absolut, noi nu vrem război cu Iranul", a afirmat Mike Pompeo în staţiunea Soci, situată pe litoralul rus al Mării Negre, informează cotidianul Le Figaro şi Agenţia France-Presse.

"Dar le-am arărat clar iranienilor că dacă vor fi atacate interesele americane, în mod categoric vom riposta adecvat", a subliniat Mike Pompeo, citat de Russia Today.

La rândul său, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a exprimat speranţa că informaţiile referitoare la trimiterea a 120.000 de militari americani în Orientul Mijlociu nu sunt adevărate.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a catalogat drept "ştire falsă" articolul cotidianului The New York Times referitor la eventualitatea trimiterii a 120.000 de militari în Orientul Mijlociu, precizând însă că ar mobiliza efective mai ample în cazul unui conflict cu Iranul.

Referindu-se la informaţiile difuzate de cotidianul NYT privind un plan al Pentagonului de trimitere a 120.000 de militari în Orientul Mijlociu pentru contracararea Iranului, Donald Trump a declarat, conform agenţiei Bloomberg: "Cred că este ştire falsă, da? Dar ce aş face eu?! Nu am făcut un astfel de plan. Dacă am fi plănuit aşa ceva, am mobiliza mult mai mulţi militari".

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri