Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Miliardar, SHOW online cu MARIJUANA

marijuana

Miliardarul Elon Musk, CEO Tesla, a fumat marijuana în timpul unui show online, unde a vorbit despre inteligența artificială, colonizarea spațiului și nevoia de a da iubirii o șansă, potrivit The Guardian, scrie Mediafax.

Omul de afaceri Elon Musk a vorbit despre aceste subiecte în timpul unei emisiuni online realizate de actorul de comedie Joe Rogan, care a avut loc vineri dimineață, a durat aproximativ două ore și a fost difuzată pe YouTube.

În timpul emisiunii, Musk a băut whiskey și a fumat o țigară realizată din tutun și marijuana pe care i-a oferit-o actorul, produs care este legal pentru consum în statul american California.

"Nu fumez iarbă în mod obișnuit; aproape niciodată", a spus Musk.

Citește și: Weekend plin de evenimente în București: Balkanik Festival, Concursul 'George Enescu' și multe producții cinematografice în premieră

"De fapt, nu simt niciun efect... Nu cred că este prea bună pentru productivitate", a adăugat Musk.

În timpul emisiunii, Musk a descris avalanșa constantă de idei din capul său drept "o explozie care nu se mai termină" și a mai mărturisit că, atunci când era foarte tânăr, se întreba dacă nu cumva este nebun din cauza asta.

Comentariile sale au stârnit întrebări în ceea ce privește capacitatea sa de a conduce o companie, mai ales că, recent, Musk a mai făcut niște afirmații controversate.

Astfel, într-un mesaj publicat pe platforma de micro-blogging Twitter, acesta a spus că vrea să transforme producătorul de mașini electrice Tesla într-o companie privată și să îl delisteze de la bursă, afirmație pe care ulterior a retras-o.

De asemenea, a stârnit critici când a spus despre un britanic ce a făcut parte din misiunea de salvare a unor adolescenți dintr-o peșteră din Thailanda că este pedofil.

Citește și: 'Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari', regizat de Radu Jude, selectat în competiția Festivalului Internațional de Film de la Haifa

În aceeași emisiune online de vineri, Musk a mai spus că îi place să se asigure că lucrurile sunt finalizate și că una dintre bucuriile sale în viață este să îi ajute pe ceilalți.

"Poate suna siropos, dar iubirea este răspunsul. Petrece mai mult timp cu prietenii și mai puțin în social media", a mai spus antreprenorul, care a adăugat că el folosește doar contul de Twitter, pentru că mesajele publicate pe această platformă online sunt foarte puternice.

Aproximativ 90.000 de persoane au urmărit emisiunea, în care Musk, în vârstă de 47 de ani, a devenit foarte emoționat când a vorbit despre poluarea atmosferei și a oceanelor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.