Militarul thailandez care a ucis zeci de persoane într-un mall a murit. Atacatorul scria pe Facebook în timp ce împuşca oameni

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 09-02-2020

Actualizat: 09-02-2020

Militarul thailandez care a ucis 20 de persoane în nord-estul Thailandei, la Nakhon Ratchasima, a fost împuşcat de forţele de ordine, relatează BBC, potrivit news.ro.

Atacatorul, care avea 32 de ani, a fost ucis în jurul orei 02.00 GMT, de un comando de elită a forţelor de securitate în cursul unei operaţiuni care a mobilizat sute de persoane.

"Bilantul oficial este de 20 de morţi şi 42 de răniţi", a declarat Narinrat Pitchayakamin, un medic din Korat.

Jakrapanth Thomma a deschis focul mai întâi la o bază militară, unde au murit trei persoane. El a furat apoi o maşină militară şi a plecat în centrul oraşului. Thomma a luat arme din arsenalul bazei militare.

Militarul a deschis ulterior focul la un templu budist şi la un centru comercial.

El s-a baricadat apoi în centrul comercial unde a fost adusă chiar şi mama lui în încercarea de a-l convinge să se predea.

Bărbatul a postat mesaje pe Facebook înainte şi în timpul atacurilor (“Să merg?”, “Nimeni nu poate scăpa de moarte”), până când reţeaua de socializare i-a şters contul.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri