Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Minciuna are picioare scurte: Adevărul despre preotul caterisit care ar fi câștigat un proces de repunere în funcție

MonitorulBT
preot Botosani

Un preot caterisit de Mitropolia Moldovei și Bucovinei (MMB), Ioan Ungureanu, care a activat la Parohia „Schimbarea la Față a Domnului” din satul Schit Orășeni, comuna Cristești, a fost achitat de magistrații Judecătoriei Botoșani. Acesta a ajuns în fața judecătorilor pentru că a exercitat fără drept profesia de preot, după caterisire.

Ungureanu a dezinformat jurnaliștii și a spus că, de fapt, judecătorii i-au dat câștig de cauză și că trebuie să fie repus în drepturi, urmând a fi iar preot. Numai că decizia instanței îl scapă doar de o posibilă pedeapsă la 5 ani de închisoare, nu îi reacordă preoția, așa cum fals afirmă.

De altfel, Arhiepiscopia Iașilor explică, pentru STIRIPESURSE.RO, întreaga speță care ar fi putut bulversa viața religioasă din România.

”Ultima decizie pronunţată de instanţa de judecată nu are niciun efect privitor la repunerea în funcţie sau în slujire a fostului preot Ionel Ungureanu. Acesta a fost caterisit, decizie care s-a menţinut până la cea mai înaltă instanţă de judecată din cadrul Bisericii Ortodoxe Române (Consistoriul Superior Bisericesc), devenind definitivă şi irevocabilă. Domnul Ionel Ungureanu a contestat ulterior decizia de caterisire şi în instanţele civile, ajungând astfel până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a menţinut hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Iaşi. Prin urmare, statutul său de preot caterisit este definitiv şi irevocabil atât în faţa instanţelor bisericeşti, cât şi în faţa instanţelor civile.

Noutatea în ceea ce priveşte acest caz e că domnul Ionel Ungureanu încă nu e condamnat penal. Aşteptăm motivarea curţii, dar intuim că acest domn e achitat - în sensul că nu răspunde penal pentru exercitarea fără drept a unei profesii - posibil prin prescripţia cazului. Ca urmare a hotărârii Curţii Constituţionale a României şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 2022, prin care s-a redus perioada de prescriere a infracţiunilor ce sunt pedepsite cu închisoarea de până la 5 ani, domnul Ionel Ungureanu a beneficiat şi el, alături de mulţi alţi inculpaţi, de acest „cadou”.

Nu e vorba de niciun dosar la CEDO care să privească acest caz. Nu are cum, atâta timp cât noi nu am fost citaţi. Acest domn invocă o hotârâre CEDO mai veche care nu are nicio legătură cu această speţă, dar despre care socoteşte dumnealui că i s-ar potrivi.

Afirmaţia fostului preot Ionel Ungureanu, cum că s-ar bucura de susţinerea a sute de oameni din satul Schit Orășeni (comuna Cristești, judeţul Botoşani), nu are acoperire în realitatea micii comunităţi a satului care numără până în 300 de persoane.”, precizează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iaşilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.