Mineriada: Parchetul General cere aviz pentru urmărirea penală a lui Petre Roman

Autor: Politic Scan

Publicat: 22-10-2015

Actualizat: 22-10-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Procurorul General a cerut joi, 22 octombrie, aviz de la preşedintele Klaus Iohannis pentru începerea urmăririi penale în cazul lui Petre Roman, fost premier în timpul mineriadei din iunie 1990. În aceeași cerere sunt vizați Victor Atanasie Stănculescu și Gelu Voican Voiculescu. Cei trei sunt acuzați de crime contra umanității.

„Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat Preşedintelui României declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de urmărire penală faţă de Petre Roman, Victor Atanasie Stănesculescu și Gelu Voican sub aspectul săvârşirii infracţiunii contra umanităţii, în perioada în care aceştia aveau calitatea de miniştri."

Conform legislației, în exercitarea dreptului de a cere urmărirea penală a unui membru al Guvernului, Preşedintele, la propunerea comisiei speciale instituite pentru analiza sesizărilor cu privire la săvârşirea unei infracţiuni în exerciţiul funcţiei, adresează ministrului Justiţiei o cerere în acest scop.

Pe 21 octombrie petre Roman, declara că este cât se poate de îndreptăţită redeschiderea dosarului. Fostul premier susținea că violențele ar fi putut fi instigate de „fosta Miliție sau fosta Securitate”.

Petre Roman este fiul demnitarului comunist Walter Roman. Participant la revoluția din 1989, Roman a fost primul prim-ministru al României de după revoluție. În 1992 a intrat în conflict cu Ion Iliescu, preluând de la acesta conducerea Frontului Salvării Naționale (viitorul Partid Democrat). Petre Roman a fost înlăturat de la președinția PD în 2001 și a devenit membru PNL în 2008. Petre Roman este deputat PNL.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri