Ministerul Dezvoltării finanţează 12 noi investiţii în 10 localităţi din România, prin PNRR, pentru creşterea eficienţei energetice a unor instituţii publice

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 09-03-2023

Actualizat: 09-03-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ministerul Dezvoltării anunţă joi că finanţează 12 noi investiţii, în 10 localităţi din România, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Proiectele vizează creşterea eficienţei energetice a unor instituţii publice şi a unor clădiri rezidenţiale multifamiliale, potrivit news.ro.

”Ministerul Dezvoltării finanţează 12 noi investiţii, în 10 localităţi din România, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Proiectele, în valoare totală de 69.447.764 de lei, au fost depuse în cadrul celei de-a doua runde de atragere de fonduri pe componenta C5 - Valul Renovării, pentru creşterea eficienţei energetice a unor instituţii publice şi a unor clădiri rezidenţiale multifamiliale”, transmite Ministerul Dezvoltării.

Lista proiectelor finanţate este disponibilă la secţiunea Dezvoltare teritorială, subsecţiunea PNRR – Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă a paginii Ministerului Dezvoltării: https://www.mdlpa.ro/pages/pnrr

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri